Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, acuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, a compărut vineri pentru prima dată în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie de la Haga.
Îmbrăcat cu un costum gri şi cămaşă de aceeaşi culoare, Mladici părea slăbit şi îmbătrânit, faţă de bărbatul masiv din anii ’90, care purta uniformă militară.
“Sunt generalul Ratko Mladici“, a răspuns el judecătorului, care i-a cerut să-şi prezinte identitatea.
“Sunt un om extrem de bolnav, am nevoie de puţin mai mult timp pentru a reflecta la tot ceea ce a spus”, a afirmat acuzatul, potrivit Mediafax, după citirea drepturilor sale de către grefieră, în cadrul audierii sale iniţiale.
“Am fost expus la un stres foarte important, nu am înţeles decât puţin din tot ce tocmai ne-a citit această tânără”, a continuat el. “În infirmeria unităţii de detenţie, mi s-au adus trei dosare, dar nu am citit nimic din toate acestea, nici nu am semnat nimic, eram într-o stare atât de proastă”, a adăugat el.
Arestat la 26 mai în Serbia, după ce a fost căutat timp de 16 ani, Mladici, în vârstă de 69 de ani, va trebui să pledeze vinovat sau nevinovat pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, în cadrul audierii iniţiale.
Fostul general, transferat marţi la sediul TPI de la Haga, va putea cere însă un termen de 30 de zile înainte să răspundă cum pledează.
Mladici este vizat de două acuzaţii de genocid, precum şi de persecuţie, exterminare, omucidere, deportare, acte inumane, acte de violenţă, atacuri ilegale împotriva unor civili şi luare de ostatici, care constituie cinci crime împotriva umanităţii şi patru crime de război, potrivit actului de acuzare modificat, depus miercuri.
Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, acuzat de genocid, crime de război şi crime împ