SUEDE, una dintre cele mai influente şi mai de succes trupe britanice de rock alternativ, pioneri ai curentului britpop alături de Blur, Oasis şi Pulp, va concerta în premieră în România, sâmbăta aceasta, pe 4 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti.
Evenimentul îşi va deschide porţile pentru public începând cu ora 18:00, iar accesul către Arenele Romane se va face prin Parcul Carol (intrarea principală din Rondul Carol) sau din strada Cuţitul de Argint Nr. 26. Accesul copiilor cu vârstă mai mică de 12 ani, este gratuită dar se va face pe baza unui bilet valid al unui adult şi numai în compania unui adult. Încălzirea publicului va fi făcută de către DJ Leo cu un set de muzică bine aleasă din zona "british-alternative" a anilor '90 dar şi cu a"hit-uri" ale ultimilor ani din zona indie.
Trupa aleasă de către managementul SUEDE pentru a deschide concertul lor din Bucureşti este The MONO JACKS care va urca pe scenă în jurul orei 19:30.
În locaţie nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie.
Concertul trupei SUEDE face parte din turneul de reunire al trupei, care anul trecut a revenit pe scenă după o pauză de 7 ani.
Pentru acest concert biletele vor putea fi achiziţionate online de pe Eventim.ro, iar în cazul disponibilităţii, bilete vor mai putea fi achiziţionate şi în ziua evenimentului, de la casa de bilete a Arenelor . Concertul SUEDE din 04 iunie 2011 este