În cele cinci zile ale Tîrgului Bookfest, au avut loc cinci dialoguri „față în față“ între scriitori români și scriitori maghiari. Astfel, au dialogat Alex. Ștefănescu cu Péter Esterházy, Carmen Mușat cu Péter Nádas, Filip Florian cu Attila Bartis, Denisa Comănescu cu Ádam Bodor și Iulia Popovici cu András Forgách. Prezentăm, de la trei dialoguri, fragmente din afirmațiile scriitorilor maghiari. La dialogul cu András Forgách, autorul maghiar a primit un cadou oferit de Anamaria Pop și Iulia Popovici: a fost citit un fragment tradus în românește din romanul Zehuze de András Forgách. Péter Esterházy: Noi, în Europa Centrală, avem ureche pentru ironieEu, care lucrez mult cu limbajul, dacă nu revăd aceeași radicalitate în traducere (și aici mă gîndesc la germană, singura limbă pe care o vorbesc în afară de maghiară) și dacă nu am încredere în traducător, capăt convingerea că, din lașitate, nu păstrează această radicalitate. Înăuntrul limbii, eu fac lucruri care, teoretic, nu sunt permise, dacă în textul tradus nu există echivalentul acestei îndrăzneli, capăt tot felul de bănuieli.De exemplu, limba germană suportă mai puțin haos decît maghiara. O frază germană trebuie întotdeauna să aibă un sens clar, trebuie să spui despre ce e vorba acolo, ceea ce în maghiară nu e obligatoriu (și poate ieși o frază frumoasă). În germană, ar fi doar inexact. Deci traducătorul nu trebuie să reia același haos, el trebuie să găsească ceva ordine. E vorba de traducere culturală.Cel mai interesant e cînd se traduce într-o limbă asiatică. În chineză sau japoneză, e deja o vrajă. Eu mă emoționez la ideea accesului într-o astfel de lume. M-a sunat un redactor de la o revistă chineză – o revistă mică, de nișă, cu doar un milion de cititori. Voiau un interviu – eu dau interviuri și revistelor mici. Prima întrebare a fost: „Opera dvs. e perfectă. Cum ați reușit?“. Am răspuns că m-am străduit.