Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, va face o vizită de stat în România în luna septembrie, a anunţat, joi, ambasadorul italian, Mario Cospito, la petrecerea de marcare a Zilei Naţionale a ţării sale şi a 150 de ani de la unificare, informează Mediafax.
Ambasadorul a reiterat sprijinul pe care Italia îl acordă României pentru integrarea în Spaţiul Schengen, dar şi pentru îndeplinirea tuturor condiţionalităţilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
El s-a referit şi la românii din Italia. "În Italia sunt 1,2 milioane de români, aceasta fiind cea mai numeroasă comunitate de străibni din Italiana şi cea mai mare comunitate de români din străinătate", a spus el.
La rândul său, premierul Emil Boc a rostit un discurs în care a menţionat importanta prezenţă italienească din România dar şi la românii din Peninsulă.
"În total, sunt două milioane de români care depind într-o formă sau alta de ceea ce fac cele două state împreună", a spus Boc, amintind că dintre aceştia, 1,2 milioane muncesc în Italia.
Ceremonia de marcare a Sărbătorii naţionale a Italiei s-a desfăşurat, joi seară, la ambasada Italiei din Bucureşti. Înaintea ceremoniei a fost organizat un scurt spectacol cu steaguri şi costume tradiţionale pe stradă, în faţa misiunii diplomatice.
Ulterior, invitaţii au fost poftiţi înăuntru şi trataţi cu preparate italieneşti.
Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat fostul preşedinte Emil Constantinescu, consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu, arhiepiscopul Ioan Robu, parlamentarii Mihăiţă Calimente şi Viorel Riceard Badea, ambasadori şi oameni de afaceri.
La petrecere a rămas şi Massimo Moratti, care anterior susţinuse o conferinţă de presă. Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, va face o vizită de stat în România în luna septembrie, a anunţat, joi, ambasadorul italian, Mario Cospito, la p