Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia se pregăteşte pentru a doua ieşire din criză

Publicat in Romania Libera, vineri 3 iunie 2011 ·

Oficialii Uniunii Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au încheiat astăzi analiza planului de buget al Greciei pentru următorul an, potrivit businessweek.com.

Planul de buget constă în vânzarea accelerată de active şi măsuri dure de reducere a deficitului bugetar, în vederea obţinerii extinderii ajutorului extern şi a readucerii încrederii investitorilor în zona euro, informează publicaţia în format electronic bursa.ro.

Premierul elen, Georgios Papandreou, promite reduceri de cheltuieli publice în valoare de 6 miliarde de euro anul acesta şi 22 de miliarde de euro până în 2015.

De asemenea, acesta a aprobat vânzarea în valoare de 50 de miliarde de euro a participaţiei statului la compania de telefonie „Hellenic Telecommunications Organization" SA (Organizaţia Elenă de Telecomunicaţii), „Public Power Corp" SA şi alte companii.

După ce anul trecut UE şi FMI au acordat Greciei un împrumut de 110 miliarde de dolari, eforturile statului elen de a ieşi din criză sunt cu atât mai importante cu cât trebuie să plătească a cincea tranşă a datoriei.

Datoria publică a Greciei este cea mai mare din zona euro şi ar putea ajunge la 158% din PIB anul acesta, respectiv la 166% din PIB în 2012. Datoria Greciei cea mai mare din istoria euro, potrivit Comisiei Europene.

Oficialii Uniunii Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au încheiat astăzi analiza planului de buget al Greciei pentru următorul an, potrivit businessweek.com.

Planul de buget constă în vânzarea accelerată de active şi măsuri dure de reducere a deficitului bugetar, în vederea obţinerii extinderii ajutorului extern şi a readucerii încrederii investitorilor în zona euro, informează publicaţia în format electronic bursa.ro.

Premierul elen, Georgios Papandreou, promite reduceri de cheltuieli publice în valoare de 6 miliarde de euro anul acesta şi 22 de milia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 3 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 2 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum o ora
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia de sanie din Buşteni: Victima a fost rănită la coloană, și-a pierdut temporar conștiența și a fost preluată de un elicopter

G4Media acum 2 ore
O turistă a fost rănită gravă, duminică, pe pârtia de sanie de la Buşteni, aceasta fiind preluată de un elicopter pentru a fi transportată la spital, transmite Agerpres. Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, perso

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 3 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Nicuşor Dan: Sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în privinţa urgentării datei alegerilor. E mai important să ne lămurim în privinţa anulării alegerilor decât să ne grăbim. Deocamdată, nu avem această lămurire că măsura a fost corectă

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că este „în dezacord cu domnii Crin Antonescu, Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor în privinţa urgentării datei alegerilor”. Nicuşor Dan, candidat independent la

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 22 minute
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-5°/0°
lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°