Deşi au fost pedepsite prin instanţă pentru munca „la negru“, profesionistele celei mai vechi meserii din lume refuză să lucreze în folosul comunităţii.
De ce ai sta aplecată la sere sau te-ai ocupa cu întreţinerea spaţiilor verzi, când viaţa poate fi trăită mai frumos şi pe mai mulţi bani? Aşa gândesc o parte dintre fetele care au învăţat de mici să îşi folosească trupul pentru a supravieţui. După ce au fost surprinse practicând „la negru“ meseria, fetele au fost amendate de poliţişti şi aduse în instanţă. Legea a fost neîngăduitoare, iar „reginele şoselelor“ au fost supuse plăţii în natură.
În baza sentinţelor emise de Judecătoria Târgu-Mureş, 12 prostituate prinse în mod repetat practicând meseria pe centură au fost sancţionate. Nu aveau bani să plăterască, astfel că instanţa a decis să le trimită la lucru în folosul comunităţii.
Doar şapte din 12 fete s-au dus pentru câteva ore să vadă cum e treaba cu munca cinstită. Patru dintre ele la Complexul de Agrement Mureşul unde vor face tot ce va fi necesar pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Restul se vor ocupa de sere, parcuri şi zone verzi. În total au de prestat 1560 de ore în folosul comunităţii.
„Din totalul de 12 prostituate, trei nu au fost de găsit. Le-am căutat peste tot, avem informaţii ca una e plecată din ţară. Restul trebuie să se prezinte la lucru în fiecare zi, până la finalizarea pedepsei. Vor fi supravegheate“, a declarat Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: