Jandarmii au început căutările în noaptea de joi spre vineri, după ce au fost anunţaţi de poliţiştii din Curtea de Argeş că un bărbat care se afla pe lacul Vidraru, împreună cu doi prieteni, a plecat la un moment dat de lângă ei, iar aceştia i-au sesizat lipsa după două ore şi jumătate, când au anunţat Poliţia.
"Patru subofiţeri ai postului de jandarmi Arefu au mers în zona stabilită, unde l-au căutat pe bărbatul dispărut, dar din cauza ploii torenţiale căutările au fost oprite la ora 02.40, fiind reluate astăzi (vineri-n.r.), când bărbatul a fost găsit pe un drum forestier care se intersectează cu Transfăgărăşan în apropierea pensiunii Vidraru. Din datele noastre reiese că persoana respectivă se află la pescuit împreună cu doi prieteni de care s-a despărţit la un moment dat, aceştia observându-i lipsa după aproximativ două ore şi jumătate", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Argeş. Trupul neînsufleţit al pescarului urmeză să fie preluat de o echipă a Serviciului Medico Legal Argeş, pentru stabilirea cauzelor decesului.
Jandarmii au început căutările în noaptea de joi spre vineri, după ce au fost anunţaţi de poliţiştii din Curtea de Argeş că un bărbat care se afla pe lacul Vidraru, împreună cu doi prieteni, a plecat la un moment dat de lângă ei, iar aceştia i-au sesizat lipsa după două ore şi jumătate, când au anunţat Poliţia.
"Patru subofiţeri ai postului de jandarmi Arefu au mers în zona stabilită, unde l-au căutat pe bărbatul dispărut, dar din cauza ploii torenţiale căutările au fost oprite la ora 02.40, fiind reluate astăzi (vineri-n.r.), când bărbatul a fost găsit pe un drum forestier care se intersectează cu Transfăgărăşan în apropierea pensiunii Vidraru. Din datele noastre reiese că persoana respectivă se află la pescuit împreună cu doi prieteni de care s-a despărţit la un moment dat, aceştia observându-i lipsa după apro