O discuţie normală despre normalitate
În seara zilei de 30 mai a avut loc cea de-a treia întîlnire din cadrul programului „Conferinţele Ateneului Român”, de data aceasta între Dorin Tudoran şi Nicolae Manolescu. Tema anunţată: „Un ideal pierdut: normalitatea”. Cunoscînd activitatea celor doi vorbitori, în special a invitatului, Dorin Tudoran, nu era deloc imprevizibil că discuţia se va purta de fapt pe tema trecutului şi a felului în care normalitatea s-a pierdut pe parcursul şi în modul despărţirii de trecut. „Multe lucruri nu s-au făcut bine pentru că noi nu eram ceea ce pretindeam că sîntem”, a spus Dorin Tudoran spre finalul discuţiei, adăugînd ulterior că în majoritatea demersurilor a lipsit măsura: „Starea noastră de conştiinţă e mereu exclamativă”, a mai spus el. Discuţia s-a purtat, aşadar, cu vervă, implicare şi cu un echilibru de cele mai multe ori fin între umor şi gravitate despre disidenţă, despre legea lustraţiei, despre cazurile recente de colaborare din rîndurile scriitorilor şi, în ce priveşte prezentul, despre neîncrederea perpetuată în instituţii – rezultat al faptului că instituţia se confundă de obicei, în ochii cetăţeanului, dar şi în practicile sale, cu cel care-o conduce. Din dialog au lipsit definiţiile, delimitările stricte şi apoftegmele, suverane fiind mai degrabă spontaneitatea, lipsa formulărilor căutate şi o naturaleţe a cărei prezenţă într-un dialog cu asemenea teme este ea însăşi un semn de normalitate.
Festivalul Internaţional „Poezia regiunilor de contact etnic“
(comunicat de presă)
Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Primăria şi Consiliul Local Timişoara, a organizat, în perioada 20-25 mai, Festivalul Internaţional „Poezia regiunilor de contact etnic”. Festivalul s-a desfăşurat la Timişoara, Lugoj şi Jimbolia, c