A apărut, săptămîna trecută, la Humanitas și s-a lansat la Bookfest o carte de istoria matematicii! E vorba despre Îmblînzirea infinitului. Povestea matematicii de Ian Stewart. Nu e exagerat semnul exclamării: e chiar un eveniment. Din mai multe motive. În primul rînd, pentru că nu e o carte tehnică, gîndită pentru specialiști. E o carte scrisă alert, cu talent, o poveste pe care o poate citi orice om instruit și interesat de felul cum s-au dezvoltat unele concepte – matematice și nu numai. Stewart a optat, foarte inteligent, nu pentru principiul cronologic de expunere, ci pentru alegerea unor teme mari pe care să le prezinte – evident, în devenirea lor cronologică – din perspectiva de azi. Asta face lucrurile ușor de înțeles: e mult mai complicat pentru nespecialist, dar, de multe ori, și pentru specialist să înțeleagă, euristic, tehnicile și metodele vechi. Nu e nici o pierdere dacă unele subiecte au fost lăsate pe dinafară: exhaustivitatea e obsesia mărginitului care, în loc să analizeze și să valorizeze, adună la nesfîrșit, punînd totul pe același plan. Apoi, cartea e plăcută la lectură și pentru că, deloc pedantă, amestecă în expunere și anecdote, fapte de istorie, de biografie – disputele Cardano-Tartaglia, Newton-Leibniz, episodul Perelman – și plasează din loc în loc medalioane de genul: „La ce ne ajută?“ (algebra, analiza matematică etc.) sau despre probleme celebre („Ipoteza lui Riemann“), pe care le explică surprinzător de simplu; deși am rezerve față de unele formulări voit șocante, ca: „După Gödel, adevărul matematic s-a dovedit o iluzie“. Și înfățișarea cărții e splendidă. Hîrtie velină groasă, caractere mari, frumoase, desene bine gîndite, făcute cu mîna de autor și scanate, ilustrații prețioase; copertă cartonată, firește, și supracopertă: o bijuterie (dar oare nu era mai bine să fie hîrtia mai proastă și prețul mai mic?). Însă izbînda cea mai m