Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Malaga, noul El dorado

Publicat in Adevarul, vineri 3 iunie 2011 ·

Cu investiţii de 100 de milioane de euro, anunţate pentru această vară în transferuri, clubul spaniol o ia pe urmele lui Manchester City. Ţinta numărul 1 este argentinianul Pastore, de la Palermo. Ruud Van Nistelrooy este primul venit, urmează francezul Jeremy Toulalan. Visul patronului Abdullah Al Thani este însă aducerea lui Javier Pastore, de la Palermo.

În 63 de ani de existenţă, Malaga Club de Futbol nu se poate mândri cu vreun trofeu important. Dar asta e pe cale să se schimbe graţie şeicului Abdullah Al Thani, un miliardar din Qatar, care a cumpărat echipa în iunie anul trecut. Preţul achiziţiei: 36 de milioane de euro. Binenţeles, ca şi în cazul lui Manchester City (deţinută de şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, din Abu Dhabi), noul patron a anunţat investiţii de proporţii şi ambiţii pe măsură! În primul an, la clubul andaluz au venit jucători ca Martin Demichelis, Julio Baptista sau Enzo Maresca. Postul de antrenor i-a revenit lui Manuel Pellegrini, proaspăt demis de la Real Madrid.

Van Nistelrooy, primit de 20.000 de oameni

Cum echipa a avut însă parte de un sezon modest, Al Thani a decis că pentru stagiunea viitoare e cazul să bage mâna mai adânc în buzunare. Astfel, vara asta, Malaga are un buget de transferuri de 100 de milioane de euro. Obiectivul nu este însă unul fantezist: un loc de cupele europene. Până acum, cele 100 de milioane de euro au rămas neatinse. Asta deoarece Ruud Van Nistelrooy, prezentat joi în faţa a 20.000 de oameni pe „La Rosaleda", a venit gratis de la Hamburg. Marile investiţii urmează însă: 10 milioane pentru lyonezul Jeremy Toulalan şi 35 pentru perla lui Palermo, Javier Pastore (ambiţia patronului). Joaquin de la Valencia, Heinze şi Lucho Gonzalez de la Marseille sau Zigic de la Birmingham sunt alte ţinte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°