Criza democratiei va fi mai greu de depasit decit cea economica. Si aceasta criza forfoteste pasnic in scuarurile si parculetele patriei, printre catei fasonati si prescolari scosi la plimbare de bunici. Podu Ros. Scuarul din fata Postei. Dupa-amiaza. Lumea a iesit la plimbare, se sta pe banci, se discuta, se joaca table si sah. Multi batrini. Ca si in parculetul apropiat de linga Biserica lipoveneasca. Ca in toate parcurile si scuarurile din Iasi si din intreaga tara. Preocuparile majore ale acestor batrini sint reduse la un numitor comun, puncte cardinale de existenta - buletinul meteo, colesterolul si scaunul zilnic - iar drumurile urmaresc o harta precisa: brutaria (dis-de-dimineata dupa piine calda si blonda), farmacia si, din cind in cind, platile indeplinite constiincios la tot felul de fonduri, subventionindu-si viitoarea inmormintare. Apoi nelipsita plimbare, o ora-doua de politica nostalgica in mijlocul colegilor de generatie in scuarul din apropierea locuintei, printre catei fasonati si prescolari scosi la plimbare de buni in criza de autoritate. Corsetul lipsurilor zilnice traseaza o traiectorie precisa, nu incap abateri de la drum, nici rataciri; o duci de-a-mboulea, carare dreapta pina la cimitir. Acesti oameni aveau cam 35-40-50 de ani in 1989 si faceau parte din „clasa muncitoare". Ei se bucurau din plin de „binefacerile regimului communist": locuinta mizera, dar asigurata, salariu bun (in comparatie cu intelectualii), acces relativ usor la bunuri alimentare (caci majoritatea proveneau din familii rurale cu care pastrau legaturi strinse - ba porcul taiat, ba niste fructe, ba vinisorul...). Astazi sint pensionari, cu pensiile inghetate si devorate de inflatie. In plus, atunci erau in plina putere, astazi au sanatatea subrezita (serviciile medicale sint proaste, medicamentele - scumpe). Inghetau de frig in case? Posibil, dar astazi sint nevoiti sa se de