Operatorul centralei nucleare de la Fukushima, TEPCO, a detectat radiaţii de până la 4.000 milisievert pe oră în interiorul reactorului nr. 1 al centralei, ceea ce reprezintă cel mai înalt nivel înregistrat până în prezent, informează sâmbătă agenţia niponă Kyodo, potrivit Agerpres.
Măsurătorile au fost făcute vineri cu ajutorul unui robot trimis în interiorul reactorului. Radiaţiile ar putea proveni de la apa contaminată acumulată în reactor.
Operatorii de la Fukushima lucrează zi şi noapte pentru a ţine sub control centrala, ale cărei sisteme de răcire au fost grav afectate de cutremurul şi de tsunamiul devastator din 11 martie. Eforturile lor sunt îngreunate de apa radioactivă care se acumulează în instalaţii, estimată la peste 105.000 de tone şi care blochează pătrunderea în unele zone ale centralei Operatorul centralei nucleare de la Fukushima, TEPCO, a detectat radiaţii de până la 4.000 milisievert pe oră în interiorul reactorului nr. 1 al centralei, ceea ce reprezintă cel mai înalt nivel înregistrat până în prezent, informează sâmbătă agenţia niponă Kyodo, potrivit Agerpres.
Măsurătorile au fost făcute vineri cu ajutorul unui robot trimis în interiorul reactorului. Radiaţiile ar putea proveni de la apa contaminată acumulată în reactor.
Operatorii de la Fukushima lucrează zi şi noapte pentru a ţine sub control centrala, ale cărei sisteme de răcire au fost grav afectate de cutremurul şi de tsunamiul devastator din 11 martie. Eforturile lor sunt îngreunate de apa radioactivă care se acumulează în instalaţii, estimată la peste 105.000 de tone şi care blochează pătrunderea în unele zone ale centralei