Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regizorul Fernando de Aranoa, invitat special la TIFF: „E o plăcere să lucrezi cu Bardem“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iunie 2011 ·

Regizorul spaniol Fernando Léon de Aranoa, invitat special la TIFF 2011, spune că personajele sunt cele mai importante în filmele sale, iar problemele sociale sunt doar fundalul pe care acestea se derulează. El a lucrat cu celebrul actor Javier Bardem.

Fernando Léon de Aranoa a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a început să lucreze ca scenarist şi apoi a ajuns să facă filme, fiind interesat de dilemele etice ale oamenilor. "Am scris filme pentru alţii şi am spus că niciodată nu o să fac filme, apoi am început cu un scurtmetraj, apoi am fost interesant de poveşti, de conflicte în acţiune. Filmele mele se sprijină pe personaje, scenariile le gândesc pe baza personajelor, povestea e imprimată de perspectiva lor şi ele capătă tot mai multă importanţă, deşi componenta socială mă interesează mult şi ca cetăţean şi ca regizor. A face un film este ca şi cum aş avea o conversaţie lungă cu cineva, cu actorii, cu echipa, cu publicul apoi. Dacă stai trei ani să vorbeşti despre ceva, ar fi bine să fie ceva interesant. Temele sunt şomajul, dar identitatea e mai importantă decât şomajul, boala, bătrâneţea, însă conflictele dintre personaje sunt mai importante şi etica lor, emigraţia este fundalul, personajele şi povestea sunt importante şi dilemele lor etice, toţi spectatorii se pot identifica cu această problemă", a spus Fernando Léon de Aranoa.

Acesta a afirmat că a venit cu plăcere în România.

A lucrat cu Javier Bardem

"Cinematografia română este foarte interesantă, multe din filmele româneşti ajung în Spania şi am reuşit să le văd. Filmul din România are actori extraordinari care dau veridicitate personajelor", a spus Aranoa.

De asemenea, Aranoa s-a declarat încântat de colaborarea cu celebrul actor Javier Barmden la filmul „Lunea, la soare".

"E o plăcere să lucrezi cu Barmden, ca actor, poate să ajungă în orice loc îl ceri ca pers

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°