Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neşu îşi poate mişca şi piciorul drept

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iunie 2011 ·

Neşu dă semne reale de revenire după patru săptămâni „negre“. Tricolorii sunt alături de „Bichon“ în aceste momente grele. Absolut toţi i-au dedicat victoria cu Bosnia.

Vinerea de după Înălţare a fost una mare pentru noi, românii. Dincolo de victoria clară a fotbaliştilor tricolori în dauna Bosniei, scor 3-0, o veste cu adevărat excelentă a venit din Olanda. Mai precis de la clinica din Utrecht, acolo unde Mihăiţă Neşu se luptă în cel mai greu „meci" al lui de până acum, cel cu viaţa.

Pe site-ul oficial al clubului olandez a fost postat, vineri seară, un mesaj plin de optimism: „Bichonul" îşi simte şi chiar îşi poate mişca mâna dreaptă. „Este un progres incredibil, o veste extraordinară", a spus doctorul clubului, Frank van Hellemondt. Ieri, Neşu avea să-i uimească însă şi mai mult pe medici. Asta pentru că, după mână, a urmat şi mişcarea piciorului drept. Atât de optimişti sunt acum doctorii olandezi încât se gândesc deja să-l mute la clinica de recuperare „De Hoogstraad".

Lucescu jr îl va vizita la clinică

Acolo, Neşu ar putea primi şi vizita fostului selecţioner Răzvan Lucescu, care a promis că va zbura spre Olanda cu prima ocazie. De altfel, fostul stelist a primit cu dedicaţie specială victoria României în meciul cu Bosnia, din partea tricolorilor. La 10 mai, Neşu a suferit o ruptură de vertebră cervicală, după ce un coleg de-al său, masivul Alje Schut, a căzut peste el la un antrenament. A fost operat imediat, iar de atunci a stat imobilizat la pat. Aşadar, „faptul că îi revine simţul pe partea dreaptă este o evoluţie uriaşă a stării sale", concluziona doctorul Van Hellemondt.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°