Economia (din limba greacă οίκος [oikos], ‘casă’ şi νομος [nomos], ‘conducere’) este o ştiinţă socială ce studiază producţia şi desfacerea, comerţul şi consumul de bunuri şi servicii.

Supoziţia fundamentală care face subiectul teoriei economice tradiţionale este ideea existenţei actorului raţional care urmăreşte maximizarea utilităţii.

Mai sus: definiţii preluate de pe Wikipedia.

Să luăm teoria la bani mărunţi (unde “bani” este elementul definitoriu, nu în sensul pozitiv):

1. Maximizarea utilităţii. În sistemul actual bunurile şi serviciile sunt supuse nevoii implicite de profit, noţiune care intră în contradicţie cu ideea de utilitate maximală. Să presupunem că o firmă produce un telefon mobil de maximă folosinţă (durată de viaţă, tehnică de ultima generaţie) cu costuri minime şi care să fie accesibil tuturor. Odată vândute aceste bunuri piaţa este saturată şi firma îşi pierde obiectul activităţii.

Soluţia: comercializarea de bunuri şi servicii cu durată de folosinţă programată, care să se uzeze rapid (fie moral fie fizic) astfel încât clientul să revină în magazin să-şi procure şi un alt produs. Această soluţie se aplică şi în cazul industriei farmaceutice: dacă s-ar comercializa medicamente care să vindece toţi bolnavii, industria farmaceutică ar da faliment.

2. Economia (din limba greacă οίκος [oikos], ‘casă’ şi νομος [nomos], ‘conducere’) este o ştiinţă socială. Nimic mai greşit: economia (cea reală, nu cea din teorie) este o ştiinţă anti-socială care generează deficite de viziune şi probleme sociale mai grave decât multe alte cauze extra-economice. Zilnic mor copii de foame sau de boli uşoare şi asta nu din cauza lipsei de alimente, ci din cauza lipsei de acces economico-financiar la alimente şi medicamente. Această aşa-zisă ştiinţă socială face ca un muncitor disponibilizat să moară de foame într-un canal în faţa unui superma