”Free Mladic”. Două cuvinte scrise roşu pe alb - coincidenţă! - de un grup de suporteri dinamovişti parcă aterizaţi din secolul trecut în tribunele stadionului din Giuleşti - o arenă din acelaşi secol al XX-lea - au fost principalul pericol pentru echipa naţională a României în jocul de vineri seară, cu Bosnia-Herţegovina. Suporterii bosniaci, nebuni de furie la văzul pancartei care fraterniza cu generalul Ratko Mladic - judecat pentru genocid împotriva musulmanilor bosniaci - au aruncat cu scaune în teren şi au aprins torţe, forţând arbitrul mai întâi să întârzie începerea partidei şi apoi să o întrerupă, în repriza a doua.

Acest pericol a fost până la urmă îndepărtat, chiar dacă unii spectatori s-au simţit obligaţi să scandeze ”Serbia, Serbia!”, ca replică la comportamentul suporterilor bosniaci. Întreg ”spectacolul” era supervizat, din înaltul tribunei a II-a, de un steag al Serbiei.

Evoluţia ”tricolorilor” a şters până la urmă resentimentele etnice şi naţionaliste artificial umflate de numai câteva zeci de indivizi din tribune. Totuşi, câteva sute de suporteri îmbrăcaţi în galben - în special cei de la peluză - nu s-au abţinut să nu adreseze scandări triviale către rivalele bucureştene ale Rapidului, placă derulată pe toată durata meciului. ”Campionii de la peluze”, cum s-au autointitulat, s-au simţit obligaţi să clarifice pentru toată lumea cine era gazda acestei întâlniri contând pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor, turneu fără vreo legătură directă cu triumviratul locurilor 4, 5 şi 6 din Liga I.

Jocul entuziasmant prestat de Mutu şi compania a rostogolit însă bolovanul vulgarităţii gratuite din tribune şi i-a făcut pe majoritatea spectatorilor să realizeze, până la final, că echipa României câştiga lejer un meci decisiv şi mai şi făcea spectacol.

Imagini venite tot din secolul trecut - mai precis din anii '90 - câ