Zeci de tineri maghiari au participat, sâmbătă, la un marş pe biciclete la Odorheiul Secuiesc, comemorând în acest fel împlinirea a 91 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon - care a stabilit actualele graniţe ale Ungariei, informează Mediafax.
Tinerii au parcurs un traseu de 60 de kilometri şi s-au oprit la monumentele eroilor.
"Nu este un mesaj politic, ci noi comemoram un eveniment neplăcut pentru noi", a ţinut să precizeze un alt participant.
Manifestări pentru a comemora semanrea Tratatului de la Trianon sunt organizate sâmbătă şi la Miercurea Ciuc. Trei organizaţii din zona Ciucului - Mişcarea celor Şaizecişipatru de Comitate (HVIM) Ciuc, împreună cu Asociaţia Husarilor „Mátyás" din Scaunul Ciuc şi organizaţia Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI) din Miercurea Ciuc - organizează o procesiune.
Potrivit unui comunicat HVIM, 4 iunie trăieşte în amintirea maghiarilor drept „ziua naţională de doliu". Principalul invitat al organizatorilor este deputatul Jobbik Magyarországért Mozgalom (Mişcarea Dreapta Pentru o Ungarie mai Bună), Ferenczi Gábor, care şi-a confirmat prezenţa la eveniment.
Comemorarea a început la ora 16.32, exact în momentul în care, în data de 4 iunie 1920, a fost semnat Tratatul de Pace de la Trianon.
La ora 16.00, Asociaţia Husarilor „Mátyás" din Scaunul Ciuc a pornit, călare, de la Şumuleu Ciuc spre Monumentul Glória Victis aflat în faţa Consulatului Maghiar din Miercurea Ciuc. Aici, husarilor li se vor alătura cei de la HVIM şi EMI precum şi alţi participanţi la comemorare şi urmează „calea Golgotei maghiare", adică o altă procesiune până la Piaţa Libertăţii, unde va lua cuvântul, printre alţii, şi deputatul Jobbik Ferenczi Gábor.
În timpul ceremoniei vor avea loc cuvântări şi recitarea unor poezii, iar evenimentul va fi încheiat cu intonarea imnului secuiesc şi imnului Ungariei.
Conducer