Am primit prin mail de la un cititor Ziua Veche care nu a dorit să îşi decline identitatea de comentator adresa unui site cu indicaţia de a citi un material şi a scrie un articol. Mărturisesc că o secundă am crezut că e vorba de ceva neserios, dar intrând pe adresa respectivă, pe care o dau aici pentru informare completa asupra subiectului, am relizat că intenţiile amicului au fost lăudabile şi subiectul merită atenţie.

Este o scurtă istorie a unor români plecaţi acum căteva sute de ani din Transilvania şi stabiliţi în Cehia. Habar nu am şi nici materialul nu spune dacă mai vorbesc limba română, dacă şi-au păstrat tradiţiile, dacă mai sunt conştienţi de originile lor, dacă se mândresc cu asta, dacă mai ţin legătura cu neamurile din România, daca mai simt ceva pentru România măcar. Ceea ce este demn de remarcat este ce au reuşit nişte oameni întreprinzatori să facă, plecând de la o glumă, de la o situaţie mai aparte a originii, de la specificul local şi profitând de aviditatea presei, a lumii în general pentru senzaţional.

O zonă cu nimic diferită de restul ţării, doar cu o populaţie diferită, speculând un nume care avea ceva rezonanţe istorice, cuvântul Valah sau Vlah fiind privit cu interes şi aici la noi, în Valahia, ajunge să atragă turişti şi să devină punct de interes turistic dintr-o joacă. Investiţia iniţiatorilor a constat într-un trabant „regal” şi ceva hârtie pentru „paşapoarte”. Fără frunze, fără investiţii de miliarde, făra procese de paternitate pentru patente şi însemne, fără expoziţii în China, fără sportivi de renume cooptaţi pentru a atrage atenţia lumii bune. Numai în România putea să apară proverbul cu biciul care mai şi plezneşte, dar uneori se adevereşte. Unii fac bici din „resturi menajere”, iar alţii fac „resturi menajere” din fonduri de miliarde. Tot Români şi unii şi alţii !

Am primit prin mail de la un cititor Ziua Veche