Pasionaţii picturii pe ziduri au participat la concursul de graffiti organizat în Piaţa Sfatului. Cei mai mulţi dintre participanţi s-au bucurat că au libertatea de a se exprima, prin graffiti, în locuri special amenajate.
Evenimentul este parte din Festivalul „FatzaDa", iar concurenţii au avut de realizat lucrări pe această temă.
Printre participanţi s-au aflat şi elevi ai liceelor de artă, care au desenat faţadele clădirlor din Piaţa Sfatului.
Mai mult, amatorii de skateboard au făcut demonstraţii lângă fântâna din Piaţa Sfatului.
Festivalul „FatzaDa" continuă în această seară cu un concert extraodinar oferit de Orchestra Filarmonicii din Chevilly Larue, din Franţa, de la ora 19.30.
Festivalul implică şi o responsabilizare a braşovenilor faţă de aspectul oraşului şi mai ales al clădirilor din Centrul Vechi al Braşovului.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: