Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, scrie pe blog că adevăratul lider al opoziţiei este Dan Voiculescu şi că le place sau nu le place, Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt "simple instrumente în mâna varanului Voiculescu", informează Newsin.
Într-o postare intitulată "Felix, la shopping de parlamentari", Udrea se referă la dezvăluirile uneperistului Liviu Câmpanu care a povestit cum Dan Voiculescu a vrut să-i încredinţeze conducerea postului local Antena 1 Botoşani în schimbul înscrierii în PC.
"Ca ţintă predilectă a atacurilor trustului lui Voiculescu, am vorbit în repetate rânduri despre instrumentul de atac şi şantaj reprezentat de Antene. (...) Se pare că acum a venit rândul să aflăm şi reversul medaliei. Că nu toţi politicienii sunt şantajaţi şi atacaţi. Unii dintre ei au parte de tratament preferenţial. Nu li se arată biciul, ci morcovul. Sunt mituiţi şi momiţi cu tot felul de promisiuni. Evident, tot legate de Antenele cele atât de libere de control politic. UNPR-istul Liviu Câmpanu povesteşte în Evenimentul Zilei cum a fost abordat de Codruţ Şereş ca să i se propună preluarea unei staţii locale a Antenei 1, în schimbul trecerii în barca opoziţiei. I s-au prezentat diverse oferte şi chiar a fost chestionat asupra influenţei pe care ar avea-o. Un sistem bazat pe - dacă îi aducea şi pe alţii dintr-o listă bine identificată, primea mai mult", scrie Udrea pe blog.
"Pentru că Liviu Câmpanu nu a vrut, conform propriei declaraţii, , s-a găsit un altul brusc nemulţumit de activitatea Guvernului. Din păcate, un membru al PDL. Cei treizeci de arginţi au fost reprezentaţi de controlul Antenei 1 Bacău", adaugă ea, fără a-l nominaliza pe pedelistul care a schimbat tabăra.
Pornind de la dezvăluirile lui Câmpanu, Udrea concluzionează că Voiculescu este adevăratul şef al opoziţiei. "Le place sau nu le place, Ponta şi Antonescu sunt simple instrumente