"S-a indreptat lumea si pune iarasi pret pe ce-i vechi si frumos la neamul romanesc"
- Istorie zidita-n balade -
Cu putin timp in urma, pe scena Salii Radio, Grigore Lese a adunat intr-un concert-sezatoare femei horitoare si doinitoare. Din Galati a venit o femeie inalta, subtire, cu privirea albastra si semeata, cu tampla albita de vreme, pe sub basmaua petrecuta pe sub barbie. Dascalita de veche traditie, purtatoare a luminii invataturii, dar si dedicata cantecului romanesc, Steriana Frigioiu purta straiul moldovenesc, cu catrinta petrecuta si opinci in picioare, pe scena de la Bucuresti, impetuoasa ca o regina, desi era cu un an trecuta de 70. Alaturi avea o copie identica, dar mult mai tanara: nepoata sa de 14 ani, ce-i semana intrutotul, si la chip, si la semetie, si la cantat. Au interpretat impreuna, ca intr-o lectie deschisa despre istoria Moldovei de Jos, o balada neasemuit de frumoasa, "Balada lui Vataman". Nepoata canta cu glas subtirel si clar, iar bunica, asezata pe un scaun, cu mana dreapta intinsa in fata si sprijinita in baston, rostea vorbele rar, dramatic, cand in soapta, cand urcand cu glasul, atunci cand spunea povestea vestitului hot de cai prins de potera. Parea o Vrancioaie din zilele noastre, care, daca nu a avut feciori sa-i trimita la oaste, si-a trimis singura nepoata pe scena: Sorina Asofronie. Si a insotit-o, cu vocea sa curata, frumoasa, ca sa spuna lumii si sa intareasca cine sunt ele si de unde vin. Sa ne arate, ca pe niste pietre de temelie, baladele, aceste carti de istorie ale neamului, cronici nescrise ale familiei si locului de obarsie.
Asadar, povesti despre vremuri de demult si despre oameni adevarati si de toata isprava, eroi de balade de la gurile Dunarii, cu Steriana Frigioiu, invatatoare si etnolog pasionat din Pechea, Galati.
Strigarea
- Ce ati gandit atunci cand prof. Grigo