Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Tanchistul acuzat de viol, cercetat în libertate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iunie 2011 ·

Neculai Clapă (46 de ani), subofițer la Unitatea de Tancuri din Bacău, acuzat că a violat un copil de patru ani și jumătate într-un pavilion al armatei, va fi cercetat în libertate. Decizia aparține Poliției care nu a eliberat ordonanță de reținere pentru 24 de ore, cu toate că familia susține că micuțul a fost abuzat sexual.

După ce medicii legiști au afirmat că băiețelul prezintă leziuni anale minore și recente, însă „nu se întrunesc elementele clare ale unui viol, dar ceva-ceva a fost acolo", poliția a decis să-l lase pe tanchist acasă.

„Nu există deocamdată expertize clare date de specialist. Când se vor demonstra faptele, subofițerul va fi reținut de poliție. Noi nu putem forța nota și nu vrem să ne jucăm cu libertatea omului. Deocamdată avem dubii și probe care trebuie verificate", a declarat Vasile Oprișan, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.

„Vreau să-l văd în pușcărie!"

Costel A., tatăl copilului, este intrigat de decizia dată de polițiștii băcăuani. El își amintește fir cu fir cum s-au petrecut lucrurile, vineri, când s-a dus cu bunicul copilului și micuțul de patru ani și jumătate ca să cosească iarba din curtea unității militare de tancuri.

„Cum să lase un asemenea om în libertate? Nu se poate așa ceva! Are și el copii! Oare pe copiii lui i-a violat vreodată cineva? Atâta vreau: să-l văd în pușcărie! L-a violat și l-a și bătut cu palma peste față!", a afirmat tatăl copilului.

Omul mai spune că fiul său a plecat cu Clapă de mână, prin curtea unității militare, ca să vadă tunurile și tancurile folosite de soldați în război. „După vreo 25 de minute, copilul s-a întors plângând și cu urme de sânge pe chiloței. Zicea că îl doare fundul. A apărut din spate și Clapă roșu la față și descheiat la pantaloni. Atunci am vrut să mă duc la el și ....nu știu ce să-i fac. Însă mi-am dat seama că sunt legi în țara ast

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 33 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 31 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 11 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 12 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°