Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Premieră în România: faţada Palatului Baroc din Timişoara a fost transformată într-un ecran imens pentru picturi colorate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iunie 2011 ·

Mai bine de 50 de elevi şi copii de grădiniţă au zugrăvit Muzeul de Artă, după bunul plac. Clădirea din Piaţa Unirii a fost pictată de către micuţi în zeci de forme, culori şi viariante. Totul, cu ajutorul unui proiector prin care imaginile pictate pe sticlă au fost transpuse chiar pe faţada clădirii Palatului Baroc.

Sute de timişoreni au ieşit vineri seara în Piaţa unirii pentru a urmări un eveniment organizat în premieră naţională. Peste 50 de picturi pe sticlă ale elevilor şi copiilor de grădiniţă din Timişoara au fost proiectate în Piaţa Unirii, pe faţada Muzeului de Artă.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO!

Istoria se scrie la Timişoara: O cutie cu săgeţi şi două încăperi mediavele, descoperite în curtea Castelului Huniazilor

Ideea au avut-o studenţii de la arhitectură, prin „Asociaţia de la 4" şi au pus-o la cale timp de două săptămâni. „Este un experiment. Ca şi o orice idee bună, poate fi interpretată în mai multe feluri şi poate avea diverse scopuri. Important este că am reuşit să aducem copii în spaţiul public. Asta este un prim pas , pentru orie altă idee.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO!

De aici, se pot face lucruri mult mai consistente, într-un anumit fel. Vrem să implicăm cît mia mult copii în spaţiul publlic. Este foarte plăcut pentru copii să îşi vadă lucrările proiectate la dimensiunile astea. O clădire istorică din oraş a devenit pânză pentru imaginaţia copiilor", a declarat Sergiu Sabău, preşedinte „Asociaţia de la 4".

Fără vizitatori în muzee. Patrimoniul a fost uitat

Click pe poze pentru GALERIE FOTO!

Timişorenii pot vota lucrările pe care le-au vizionat în Piaţa Unirii pe pagina de Facebook „Asociaţia de la 4", urmând ca cele mai reuşite proiecte să fie premiate. Proiectările vor fi reluate şi în acastă seară în Piaţa Unirii, cu lucrări ale studenţilor de la Facultatea de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 56 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 21 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 44 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°