Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional Tentaţia de a păşi pe Athos, de a culege fructe din Grădina Maicii Domnului a devenit din ce în ce mai mare odată cu reputaţia de teritoriu rezervat exclusiv bărbaţilor („avathon”) şi tuturor fiinţelor „de parte bărbătească”, fie ele păsări de curte sau animale (cu excepţia tacită a pisicilor).
Pelerinajul la Muntele Sfânt avea ca scop, în Evul Mediu, spălarea păcatelor şi pregătirea pentru viaţa de apoi; astăzi a fost înlocuit, adesea, de călătoriile iniţiatice ale curioşilor de orice religie şi de orice profesie. Ei îşi pun întrebarea: „Cum trăiesc oamenii aceia, zeci de ani, izolaţi de binefacerile civilizaţiei?”. Zilnic, 100 de ortodocşi şi doar câţiva de alte confesiuni primesc permisul de acces („diamonitirion”), care dă dreptul la cel mult o săptămână de şedere.
În ciuda regulilor stricte care opresc femeile să păşească pe Athos, istoria de 1.000 de ani a singurei republici monastice de pe pământ cunoaşte abateri. Plagudia, soţia împăratului bizantin Teodosie, e prima care a călcat strâmb, din marea dorinţă de a se ruga la una dintre icoanele făcătoare de minuni de la Mănăstirea Iviron. Consemnul a fost rupt chiar şi mai aproape de zilele noastre, când o şalupă cu patru moldovence venind din Turcia a acostat, din greşeală, pe Athos. Sau când un grup aparţinând unei mişcări pentru egalitatea dintre sexe a pătruns, protestând, câţiva metri pe teritoriul monastic şi a riscat o pedeapsă cu închisoarea de un an. N-aş trece nici peste cazul incredibil al scriitoarei şi jurnalistei franceze Maryse Choisy, care, pentru a face cât mai credibil reportajul său de o lună la Muntele Athos, şi-a operat sânii şi s-a deghizat în călugăr ortodox.
Istoria insolită a Muntelui păstrează însă mai degrabă cronica vizitelor neobişnuite ale unor VIP-uri, acceptate de adunarea celor 20 de mănăstiri atonite („kinotita”). Între
