Orice parinte interesat isi intreaba copilul, venit de la gradinita ori de la scoala, ce a invatat in ziua respectiva, cu cine s-a jucat, ce povesti a mai auzit, ce le-a mai aratat doamna educatoare. Gradinita e sau ar trebui sa fie locul acela minunat, o lume de povesti, plina de lumina si jucarii, unde copilul face primii pasi spre scoala de mai tarziu si acumuleaza primele cunostinte despre realitatea inconjuratoare doar jucandu-se.
Ramai insa oripilat cand, venit de la gradinita, copilul se aseaza frumos pe scaun si incepe sa-ti cante "Draga Marioara, ma duc sa ma-mpusc..." pentru ca asta a invatat intr-o zi, asta l-a invatat educatoarea. Si copilul nu se opreste, duce cantecul pana la capat pentru ca trebuie sa arate si gesturile, cum se impusca, cum se ineaca ori cum se spanzura.
Fiecare cantec, joc, poezie, are un mesaj. Mesajul transmis de acest cantec iti te furnica pe spate si te trimite imediat cu gandul spre stirile de la ora 5. As vrea sa inteleg, sa patrund in capul acelei educatoare ca sa vad ce a gandit invatandu-i pe copii asa ceva si care-i scopul, mesajul. Nici nu mai era nevoie sa trimiti copilul la gradinita pentru asa cantec. Copilul l-ar fi putut invata de la bunica sau de la oricare matur din familie.
Copiii de azi, prichindeii de la gradinita, nu au auzit de cantecele vechi dar vesnic noi, transmise de-a lungul a zeci de ani, din generatie in generatie, dar a caror fir se pare ca s-a rupt chiar acum, in aceste vremuri tulburi, cand mintile intunecate se pregatesc planificat, chiar din primii ani de viata.
Copiii nostri, micutii de care suntem atat de mandri ca stiu manui calculatorul ori telefonul mobil, nu au auzit de "Taranul e pe camp", "Batista parfumata", "Podul de piatra", "Daca vesel se traieste", "Mai mult de-om fi-mpreuna" si alte cantece si jocuri care au facut farmecul copilariei matu
