Opera Naţională Română din Iaşi anunţă marţi, 7 iunie, spectacolul "Văduva veselă" care va avea un invitat special, tenorul Teodor Ilincăi, în rolul Camille de Rosillon.
În ultima perioadă, tenorul Ilincăi a evoluat pe marile scene precum cele din Hamburg, Berlin, Toulouse, Barcelona (La Boheme, Madama Butterfly – G. Puccini, MacBeth, La Traviata – G. Verdi), Monte Carlo (Evgheni Oneghin), Viena (Nabucco – G. Verdi), Lausanne, Marseille, Santiago de Chile (Romeo et Juliette – CH. Gounod), Festivalul de Operă Sferisterio – Macerata (Faust – Ch. Gounod).
”Văduva Veselă", operetă în trei acte, de Fr. Lehar. Libretul de Victor Lèon şi Leo Stein după comedia “Ataşatul de ambasadă"de H. Meilhac va începe la ora 18. 30, la Casa de Cultură a Studenţilor.
Biletele pot fi cumpărate de la Agenţia Operei (str. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 8), de luni pînă sâmbătă , între orele 10.00 – 17.00. Preţul unui bilet este de 20 de lei – la stal, iar la balcon - 18 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de 50% reducere.