Dacă tot e TIFF, ne-am băgat şi noi în joc. E un bun pretext să mai vorbim o dată despre unul din fenomenele tari din ultimul deceniu: filmul românesc. Am invitat şapte oameni de film, vîrste diferite, roluri diferite şi am vrut să nu vorbim cu ei doar despre film. România, generaţia fiecăruia, politică, nervi, bucurii, cam astea au fost subiectele de chatuială. Lumea se tot laudă cu ei, îi invocă pe la serbări naţionale pentru măreţele realizări. Dar în continuare intrările la filmele nostre sînt de cîteva mii la un public de milioane. Scopul acestei serii a fost să prezentăm nişte oameni interesanţi cu totul (nu doar în film), cu apăsări, frustrări, înţelepciuni, expresivitate cum nu le veţi vedea prea des în media mainstream.

CELE 7 INTERVIURI POT FI VĂZUTE AICI. Sau vezi coloana din mijloc de pe vox.

Vlad Ivanov e cel mai principal din rolurile secundare, cum glumeşte singur. Îl ştiţi din Poliţist, adejectiv sau 4,3,2. Anul ăsta e în competiţie la TIFF cu Principii de viaţă. A vorbit foarte interesant despre traseul consignaţie Gara-de-Nord via Teatrul Naţional, spre Cannes şi celalalte momente de glorie. Dar şi despre cum s-a cam dus şi speranţa în ultima vreme.

Diana Cavallioti. A fost remarcată de toată lumea în Amintiri. Prindea aer cu sticla. Diana a mai fost la interviurile Vox-Realitatea. A povestit în rîndurile trecute o scenă în care casieriţa de la cinema întreba “Sînteţi sigur că vreţi bilet? Vedeţi că e film românesc!”. Kelemen Hunor a citat-o îngrijorat într-o reuniune oficială. Cînd am întrebat-o de nemulţumiri, Cavallioti a avut ceva clar de spus guvernanţilor: deblocaţi posturile, unde e dreptul la muncă al actorului tînăr?

Andi Vasluianu a vorbit nonşalant despre cîteva filme proaste în care s-a băgat pentru că credea el că poate face orice rol bine. S-a prins că nu poate singur. Şi-a descris regizorii dragi. A făcut cît