Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădeanul Dan Fâşie, medaliat cu aur la Cupa Mondială de judo de la Bucureşti

Publicat in Bihoreanul, duminică 5 iunie 2011 ·

Judoka orădean Dan Fâşie a reuşit o performanţă notabilă la întrecerile Cupei Mondiale, programate în acest sfârşit de săptămână la Bucureşti. Sâmbătă, Dan Fâşie şi-a adjudecat medalia de aur a categoriei 66 kg, după ce şi-a învins toţi cei cinci adversari.

Dan Fâşie a câştigat grupa B, după trei lupte în care a trecut de adversari din Franţa, Spania şi Ucraina, pentru ca în semifinale să-l învingă şi pe armeanul Armen Nazaryan. În ultimul act, Fâşie l-a învins pe francezul David Larose.

"Cea mai grea luptă a fost cu spaniolul, care m-a condus, dar am reuşit să revin şi să egalez, iar apoi să preiau conducerea. De asemenea, în semifinale l-am întâlnit pe armeanul Nazaryan, care în acest an a participat la patru turnee de Cupă Mondială, dintre care la trei a fost medaliat. Mă bucur de această performanţă, care îmi aduce 100 de puncte şi mă clasează între primii 15 sportivi ai categoriei", a declarat Dan după obţinerea rezultatului, conştient fiind că a făcut un pas important către Jocurile Olimpice.

Antrenorul Emil Morar s-a declarat, de asemenea, mulţumit, declarând că "în spatele acestei medalii a lui Dan Fâşie se ascunde o muncă intensă de câţiva ani de zile şi iată că rezultatele se văd".

Celelalte rezultate ale sportivilor români înregistrate în prima zi a Cupei Mondiale de la Bucureşti nu au fost de aceaşi valoare, dar având în vedere caracterul competiţiei acestea sunt notabile. Astfel, au mai fost înregistrate rezultatele:

Cat. 60 kg - Farkaş Bertalan, Amado Claudiu Lazea şi Florin Hârleţ, eliminaţi în turul II;

Cat. 66 kg - Mircea Lazea, eliminat în turul I, Szoke Laszlo, eliminat în turul II, iar Cătălin Brătulescu în turul III;

Cat. 73 kg - Costel Dănculea, Ştefan Bicişan şi Kolumban Şandor, eliminaţi în turul II, Adrian Merge, finalist al grupei C, dar eliminat ulterior în recalificări de francezul Jonathan Allardon

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°