Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnaval la „Greieraşii“

Publicat in Buna ziua Fagaras, duminică 5 iunie 2011 ·

Vacanţa de vară se apropie, aşa că în majoritatea şcolilor şi grădiniţelor sunt organizate serbări de sfârşit de an. Ieri a venit şi rândul copiilor de la Grădiniţa „Greieraşii“. În prezenţa părinţilor, cei mici au cântat, au dansat şi au spus poezii.

Costumaţi în personaje de film sau de benzi desenate, micuţii de la Grădiniţa 6A „Greieraşii“ au pregătit un spectacol pe cinste.

„Copiii de grupa mijlocie s-au pregătit pentru carnaval cu ocazia Zilei Copilului. Părinţii sunt emoţionaţi, sunt nerăbdători să îi vadă pe copii şi sperăm să facem faţă aşteptărilor lor”, a declarat educatoarea de la Grădiniţa Greieraşii, Ioana Ciungara.

Sub privirea atentă a educatoarei, copiii costumaţi au intrat în sală în aplauzele părinţilor. „M-am costumat în cowboy pentru că îmi plac filmele cu cowboy”, „Eu m-am costumat în motan pentru că îmi plac pisicile”, „Eu sunt Zâna Florilor şi îmi place să îngrijesc florile”, au spus câţiva dintre copiii din grupa mijlocie a Grădiniţei „Greieraşii“.

După ce le-au urat invitaţilor un bun venit, fiecare copil şi-a prezentat cum a ştiut mai bine poezia învăţată.

După ce au reuşit să-şi facă fericiţi şi mândri părinţii prin reprezentaţia lor, cei mici au fost recompensaţi de aceştia cu o îmbrăţişare şi chiar cu o prăjitură.

(Iulia Grecu)

Vacanţa de vară se apropie, aşa că în majoritatea şcolilor şi grădiniţelor sunt organizate serbări de sfârşit de an. Ieri a venit şi rândul copiilor de la Grădiniţa „Greieraşii“. În prezenţa părinţilor, cei mici au cântat, au dansat şi au spus poezii.

Costumaţi în personaje de film sau de benzi desenate, micuţii de la Grădiniţa 6A „Greieraşii“ au pregătit un spectacol pe cinste.

„Copiii de grupa mijlocie s-au pregătit pentru carnaval cu ocazia Zilei Copilului. Părinţii sunt emoţionaţi, sunt nerăbdători să îi vadă pe copii şi sperăm să facem

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 9 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 6 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 11 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 8 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 12 ore
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°