Un titlu care poate părea şocant - ieri, în ziarul Yedioth Ahronoth (Ultimele ştiri): "De ce sunt urâţi rabinii". De la sfârşitul lui mai, când Comisia de Finanţe a Kenessetului a dezbătut problema salariilor rabinilor din oraşe, tensiunile dintre laici şi religioşi s-au reactivat. Întrebarea care se pune din nou e cât timp va putea suporta bugetul de stat toate cheltuielile legate de întreţinerea slujitorilor Torei. Nu e vorba doar de rabini - al căror salariu, s-a constatat cu uimire, îl întrece pe cel al primarilor, depăşind echivalentul a 8ooo de dolari pe lună (nemaivorbind de alte stipendii) - dar sunt de luat în calcul şi sumele exorbitante care merg spre comunităţile ultrareligioase (peste 20 la sută din populaţie, cu serioase tendinţe de creştere). Parlametarii au fost atât de îngrijoraţi, încât unii dintre ei au mers până la a repune pe tapet spinoasa chestiune a separării religiei de stat. (Israelul are doi rabini-şefi, unul ashkenaz - ales dintre descendenţii evreilor europeni de nord-vest, şi unul sefard - dintre descendenţii evreilor spanioli şi orientali, aleşi, la fiecare zece ani, de 80 de rabini şi 70 de laici, între care şi parlamentari, al căror mandat se va sfârşi în 2013. Pe acest model, oraşele mari au şi ele un rabin ashkenaz şi unul sefard).

Ultrareligioşii - care se ocupă exclusiv cu studiul Cărţii, cu păstrarea şi impunerea Halaha (jurisprudenţa rabinică), refuză cei trei ani de armată obligatorie, considerând că singura lor armă e Tora - au devenit coşmarul contribuabililor. Sunt laici care nu se sfiesc să-i numească "paraziţi" sau cel puţin "caraghioşi", încremeniţi în veşmintele şi mentalităţile lor anacronice, medievale. Pe de altă parte, ultrareligioşii sunt convinşi că ei, prin rugăciuni, ţin statul pe umerii lor.

Fireşte, aşa cum între religioşii moderaţi şi utrareligioşi există diferenţe mari, tot astfel în cadrul co