John Hamlin, producătorul emisiunii "60 de minute", difuzată de postul american CBS, a povestit pentru Washington Post cum a fost să-i urmărească pe Lady Gaga şi Anderson Cooper, prezentatorul emisiunii, timp de trei luni în jurul lumii, pentru un material care a fost difuzat în luna februarie. Cele 13 minute apărute în cadrul emisiunii au fost culese din peste 15 ore de înregistrări din Londra, Milano şi New York. Artista a vorbit despre faima şi fanii săi, pasiunea cu care studiază "arta celebrităţii", dar şi despre temerile care o macină.
Pe scările clădirii unde cândva visa la celebritate, tânăra în vârstă de 24 de ani, pe numele ei real Stefani Germanotta, a trecut printr-un moment emoţionant. "Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge aici. Să văd aceste camere şi lumini în acest hol este o validare a anilor de efort şi de pasiune", spune Gaga în interviul CBS, în timp ce câteva lacrimi i se scrug pe faţă.
Producătorul, aflat în spatele camerelor de filmat realiza în acele momente că acel interviu "era ca şi cum i-ai fi intervievat pe Jim Morrison sau Janis Joplin la 24 de ani, când aceştia se aflau la apogeul carierei, al puterii creatoare şi al faimei. Acesta este punctul în care este ea acum", spune Hamlin. Scena însă nu a ajuns în varianta finală a interviului, dar poate fi urmărită mai jos.
Hamlin mărturiseşte că de multe ori s-a aflat în situaţia incomodă de a nu-şi da seama cum să răspundă gesturilor vedetei. Un astfel de moment a fost atunci când Lady Gaga a început să danseze şi să cânte în studioul în care a lucrat la ultimul ei album şi unde i-a lăsat pe cei de la CBS să înregistreze câteva secunde ale unei melodii.
Prelucrarea orelor de înregistrări a durat câteva săptămâni, timp în care Hamlin a trebuit să negocieze pentru ca scenele care i-au plăcut lui să fie incluse. "Din întregul proces, editarea este partea mea p