Nervozitatea Opozitiei si ambiguitatea arcului guvernamental fata de recent lansatul proiect de revizuire a Constitutiei Romaniei reprezinta un simptom clar al bolii cronice de care sufera sistemul politic romanesc de dupa 1989.
Pe scurt, aceasta boala s-ar putea defini prin paralizia institutiilor si ierarhiilor oficiale, puterea aproape discretionara a cleptocratiei si ierarhiilor ei paralele, precum si mimarea democratiei si republicii. Actuala Constitutie este garantul mentinerii acestei boli, cu riscul decesului "pacientului", si nu expresia juridica ultima a suveranitatii natiunii romane, cum ar trebui.
Proiectul de revizuire cu care Traian Basescu a pasit in groapa cu lei a politicii romanesti este timid si incomplet fata de gravele vicii de fond pe care Constitutia le are.
Prevederile Constitutiei din 1991, agravate prin amendamentele din 2003, sunt unice printre sistemele constitutionale din statele membre UE si NATO, fiind redactate parca intentionat pentru a bloca institutiile Statului, oferind in schimb grupurilor de interese - cu capital privat, dar cu conexiuni subterane "de Stat" - mana libera in economie, plus o imunitate penala pe care "oamenii de afaceri" din alte tari, cu siguranta, o invidiaza.
Desi anemic, proiectul de revizuire este, totusi, un pas in directia corecta. Daca ar fi adoptat, ar reprezenta o gura de oxigen pentru sistemul politic romanesc, aflat in pragul asfixiei. Fara sa elimine toate viciile grave ale actualei Constitutii, ar echivala cu o "reanimare" a Statului si institutiilor sale pana cand, poate, printr-un miracol, un viitor Parlament ar avea intelepciunea sa decida ce fel de republica este Romania, cine o conduce si cui revin, exact, raspunderile.
Mentinerea actualei Constitutii implica mari riscuri, dintre care cel mai serios este, in cuvintele lui Nicolae Iorga,
