Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele Yemenului, transportat in Arabia Saudita - puterea a fost predata

Publicat in Ziare.com, duminică 5 iunie 2011 ·

Presedintele Yemenului, Ali Abdullah Saleh, a parasit tara, fiind transportat in Arabia Saudita, iar puterea fiind predata vicepresedintelui Abed Rabbo Mansour Hadi.

Ali Abdullah Saleh a fost ranit vineri in urma unor atacuri asupra locuintei sale din Sanaa, informeaza Reuters. Zvonuri despre plecarea sa din tara au circulat in Sanaa, in cele din urma fiind confirmate, desi initial oficialitatile negasera ca presedintele are intentia de a pleca din Yemen.

O sursa a declarat agentiei de presa ca avionul cu care presedintele a zburat in Arabia Saudita a fost intampinat de un oficial saudit. Seful de stat avea rani vizibile la gat, cap si fata.

Conform televiziunii Al Jazeera, vicepresedintele din Yemen a preluat puterea, devenind presedinte si sef al fortelor armate din Yemen.

Desi Ali Abdullah Saleh a parasit Yemenul, unul dintre fiii sai si trei nepoti sunt la conducerea unor structuri importante ale tarii. Nu se stie daca si acestia se afla printre cele 35 de rude care au plecat cu fostul presedinte in Arabia Saudita. Daca asa stau lucrurile, atunci cel mai probabil presedintele nu se va mai intoarce in Yemen, tara pe care o conduce de 30 de ani, comenteaza Reuters.

Presedintele Yemenului, Ali Abdullah Saleh, a parasit tara, fiind transportat in Arabia Saudita, iar puterea fiind predata vicepresedintelui Abed Rabbo Mansour Hadi.

Ali Abdullah Saleh a fost ranit vineri in urma unor atacuri asupra locuintei sale din Sanaa, informeaza Reuters. Zvonuri despre plecarea sa din tara au circulat in Sanaa, in cele din urma fiind confirmate, desi initial oficialitatile negasera ca presedintele are intentia de a pleca din Yemen.

O sursa a declarat agentiei de presa ca avionul cu care presedintele a zburat in Arabia Saudita a fost intampinat de un oficial saudit. Seful de stat avea rani viz

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum 40 minute
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 34 minute
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 3 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

George Simion, la Parchetul General: Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea

Mediafax acum 20 minute
„Am venit la Parchetul General pentru a cere clarificări, pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată cu trei zile înainte de alegerile din 9 iunie asupra noastră. Au trecut două săptămâni, fix 14 zile din

Scene șocante în Mureș! Un bărbat ucis de un taur

Ziua Constanta acum 8 minute
Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. El ar fi fost atacat de un taur, care se afla în zonă. Este vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă care prezenta, la nivelul întregului corp, mai m

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 200 m liber cu cel mai bun timp din serii

News.ro acum o ora
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a concurat în seriile probei de 200 de metri liber, pe care l

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum 38 minute
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 4 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

33°
joi

21°/33°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°