Împăratul Napoleon şi-a dedicat zilele de exil în insula Sfânta Elena învăţării englezei, limba eternului său duşman, relevă documente scoase la licitaţie duminică la Fontainebleau, în apropierea Parisului, informează EFE, preluată de Agerpres.
În 1816, împăratul şi-a manifestat dorinţa de a studia engleza şi i-a cerut contelui de Las Cases să-i dea lecţii, a declarat pentru agenţia spaniolă de presă Jean-Christophe Chatagnier, expert în această perioadă a istoriei Franţei de la casa de licitaţii Osenat, cea care scoate la vânzare documentele în cauză. "Preţul de pornire este cuprins între 3.000 de euro şi 4.000 de euro şi este pentru prima dată când se află acest detaliu, care provine de la una dintre persoanele apropiate lui”, a explicat Chatagnier.
Napoleon a fost prins şi închis de englezi, care l-au exilat apoi pe insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic, unde Napoleon şi-a scris memoriile. Printre documentele care i-au aparţinut a fost găsit unul care cuprindea fraze ce conţineau cuvinte atât în franceză, cât şi în engleză. Pe acelaşi document, dar pe verso, apar desene care reprezintă fortificaţii, iar alături de acestea sunt făcute câteva observaîii în limba engleză.
O dovadă a faptului că împăratul dorea să învăţe engleza este aceea că într-un document apar consemnate încercările lui Napoleon de a conjuga verbul "a alerga”. Într-unul dintre aceste documente se poate citi: "to run - courrir Runned courru Running courrant j runn je cours tho runnest he runnes”.
Împăratul Napoleon şi-a dedicat zilele de exil în insula Sfânta Elena învăţării englezei, limba eternului său duşman, relevă documente scoase la licitaţie duminică la Fontainebleau, în apropierea Parisului, informează EFE, preluată de Agerpres.
În 1816, împăratul şi-a manifestat dorinţa de a studia engleza şi i-a cerut contelui de Las Cases să-i dea lecţ