Cum ni se volatilizează câinii
Tamara P. este un om pe care tata l-a susţinut, ani de-a rândul, în revista Flacăra, pentru invenţiile sale medicale. Deşi purtăm acelaşi nume de familie, nu suntem rude. Doamna T. locuieşte în Băneasa, gard în gard cu grădina zoologică, şi are în jurul casei o curte imensă, cu viţă, nuci, cireşi şi caişi (în faţă). În zona din spate creşte numeroase animale. De asemenea, doamna T. are o frumoasă vilă, construită de dânsa şi de soţul dânsei, care nu mai trăieşte, vilă în care se găsesc o mulţime de lucruri folositoare, multe dintre ele de valoare şi multe dintre ele obţinute din truda zilnică de cercetare şi tratare a bolnavilor, pe căi originale.
De-a lungul anilor, A.P. a susţinut-o, repet, cu încăpăţânare, în revista pe care o conducea, certându-se cu o mulţime de oameni suspuşi, care nu vroiau să audă de munca şi de produsele inventate de T.P. Dar, cu timpul, în cei câţiva ani de campanie în Flacăra, A.P. a reuşit să impună cazul, opiniei publice şi specialiştilor. Pentru că dădea rezultate de excepţie. A considerat că e o datorie faţă de ţară să susţină cauze de valoare. În 1978, tata i-a împrumutat doamnei T. un câine ciobănesc, corcitură cu Saint Bernard, un dulău de vreo 60 de kilograme, pe nume Mozoc. Noi îl primisem de la bunul nostru prieten din Săliştea Sibiului, Ion Haşigan. În scurt timp, Mozoc a dispărut, „sărind gardul la Grădina Zoologică (aşa ne-a spus doamna T.) iar acolo, vă daţi seama, l-au mâncat leii”, de parcă accesul la lei e liber. Mă rog, s-a pierdut câinele, s-a pierdut, a fost un accident, nu stricăm noi o prietenie pentru un câine, oricât de drag ne-ar fi fost el.
Anul 1985 a venit repede şi, într-o perioadă, când nenorocirea de la spectacolul de la Ploieşti a dezlănţuit energia tuturor bestiilor, care l-au dat afară de peste tot pe A.P., am fost obligaţi, la plec
