Nimeni şi nimic nu a putut-o opri ieri pe favorita numărul 6, nici măcar campioana de anul trecut, italianca Schiavone.
A străbătut un drum lung pentru a ajunge aici, la această zi luminoasă de la Paris, cu steagul Chinei ridicat pe catarg şi imnul răsunînd în faţa unei audienţe elegante, rafinate, cunoscătoare. A trecut mult timp. Multă suferinţă, multă durere, multă răbdare. Şi nerăbdare. Şase luni departe de teren în 2007 din cauza unei fracturi de stres la coasta dreaptă. Anul următor, a ieşit în faţă genunchiul neascultător, cel drept. 10 turnee ratate din cauza lui, apoi operaţia. În 2009, a lipsit de la 6 concursuri din pricina aceluiaşi genunchi răzvrătit. Cînd a fost, în fine, sănătoasă, Li a început să strălucească. În 2010 şi acum, în 2011. Din ce în ce mai tare.
Finală controlată
În ianuarie a ajuns în finală la Australian Open şi a pierdut. Clijsters a fost mai bună. Ieri a disputat ultimul act la Roland Garros şi a cîştigat. A fost ea mai bună decît campioana en titre, Francesca Schiavone, 6-4, 7-6 (0). A jucat exact, solid, cu fisuri minime. Părea chiar, la un moment dat, că nu va lăsa nimic. Pînă la urmă, a fost spectacol real pe final. Şi emoţie. Şi lacrimi iţite în colţurile ochilor. Bucurie proaspătă, presărată cu puţină zgură, pentru gust.
Nervi de soţ
Na Li începuse turneul cu o victorie nervoasă în faţa cehoaicei Zahlavova Strycova. O victorie ce l-a făcut pe soţul chinezoaicei, Jiang Shan, să plece din tribună în setul al doilea. "Era nervos", a explicat Li mai tîrziu. "Ştiţi, e diferit pentru cei care privesc. Cînd joci, ştii ce trebuie să faci, dar dacă eşti în lojă, îţi trec tot felul de lucruri prin minte". Apoi, totul a mers bine pînă la întîlnirea cu Kvitova, altă cehoaică. Din nou trei seturi, din nou Jiang a dispărut din tribună şi Li a cîştigat 6 game-uri la rînd, rezolvînd meciul.
@