Constitutia Romaniei are multe hibe, care trebuie sa fie eliminate sau reparate. La prima vedere, pare ca presedintele Basescu s-a hotarat sa ia taurul de coarne si sa purceada la o revizuire a Constitutiei, pe calapodul deja mult trambitatei modernizari a statului. Ce prioritati a stabilit Basescu si ce era normal sa aiba intaietate, in acest proces fundamental?
Traian Basescu creeaza in laboratorele de la Cotroceni si incearca apoi sa-si vanda ideile revolutionare catre popor. Cam ca la talcioc: eu incerc sa vand, cine vrea sa cumpere e binevenit, cine nu, e liber sa caute alta oferta. Oare chiar astea sunt asteptarile electoratului din Romania?
Presedintele declara saptamana trecuta, la Radio Romania, ca legea fundamentala nu va suferi schimbari majore, ci procesul de revizuire se va axa in principal pe dorinta populara de reformare a Parlamentului. De asemenea, va prima stabilirea unor relatii clare intre premier si presedinte, acesta din urma avand dreptul consitutional sa se consulte cu seful Executivului la numirea unui membru al Cabinetului.
Uitandu-ne peste ce s-a intamplat la numirea lui Lazaroiu in pozitia de ministru al Muncii, nu ne putem indoi ca presedintele se consulta chiar mai mult decat prevede Constitutia cu premierul. Se pare ca Emil Boc a mers cu numele Sulfinei Barbu la Cotroceni si s-a intors cu Lazaroiu in buzunar. Si-atunci, de ce atata bataie de cap cu astfel de puncte revizioniste, cand ele exista si in prezent in relatiile dintre Palate?
Desi, la inceputul lui 2010, odata cu preluarea noului mandat de presedinte, Traian Basescu promitea ca in maximum 6 luni dorinta populara va fi pusa in practica, observam ca de-abia acum aceasta doleanta a poporului se afla la stadiul de intentie si la nivel de vorbe. Pe deasupra, vom avea acelasi scenariu din 2009 si vom vota pe doua buletine si in 2012. @N