Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro TV caută \"Vocea României\"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 5 iunie 2011 ·

ProTV a achiziționat \"The Voice\", un format ce-i aduce în competiţie, din această toamnă, atât pe concurenți, cât și pe membrii juriului.

Din aceasta toamnă, ProTV pornește în căutarea "Vocii României". Postul de televiziune a achiziționat de la Talpa Distribution drepturile pentru nou lansatul format de entertainment, "The Voice", un concurs de talente creat de John de Mol, părintele Big Brother. Difuzat până acum în Olanda, SUA și Ucraina, show-ul a atras milioane de fani obținând audiențe record.

Oameni simpli cu voci impresionante s-au transformat peste noapte în adevărati idoli. În Olanda s-a încheiat de curând primul sezon, iar în SUA și Ucraina show-ul se difuzează acum. Formatul schimbă regulile concursurilor de talente. Indiferent de educație, vârstă, aspect fizic, meserie sau genul pe care-l cânți, dacă ai voce intri în concurs.

Regulamentul concursului

Show-ul are trei etape: etapa audițiilor ("blind audition"), când fiecare jurat își formează propria echipă alegând concurenții doar după voce, fără să-i vadă. Urmează etapa duelurilor unde fiecare jurat desemnează doi membri din echipa sa pentru a face un duet, în urma căruia unul dintre ei este eliminat. În cea de-a treia etapa se vor desfăşura show-uri live.

Una din noutățile acestui format este faptul că juriul nu are doar rolul de a selecta, ci fiecare jurat devine un mentor pentru membri echipei, îi consiliază, le oferă sfaturi și îi ajută să-și găsească un drum în industria muzicală. Competiția se mută și la nivelul juriului pentru că fiecare dintre jurați va încerca să aleagă cele mai bune voci în echipa sa și să câștige astfel concursul.

Difuzat de NBC, "The Voice" se află la primul sezon în SUA, și-i are în juriu pe Christina Aguillera, Cee Lo Green, Adam Levine - solistul de la Maroon 5 și Blake Shelton. Gazda spectacolului este Carson Daly

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Ianis Hagi, după ce Rangers a pulverizat-o pe Celtic » Marea dorință a românului

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ianis Hagi (26 de ani) a avut o prestație de vis joi seara, în victoria fără drept de apel a celor de la Rangers, pe teren propriu, . 3-0 a câștigat echipa românului, care a ieșit la rampă după doar 7 minute. - Nicolas Raskin

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

Pata de petrol din preajma Crimeei continuă să se extindă în Marea Neagră

News.ro acum 48 minute
Mareea neagră care afectează sud-vestul Rusiei şi Crimeea anexată, în urma scufundării a două petroliere luna trecută, continuă să se extindă, poluarea fiind depistată pe noi plaje, au anunţat joi autorităţile ruse, relatează AFP. La 15 decembrie, d

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 2 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Cătălin Predoiu vrea să schimbe vârsta de pensionare a polițiștilor: „Sunt legi prost gândite, o invitație la pensie”

HotNews acum 35 minute
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seară, la Digi 24, că din cauza unei legi „prost gândite și prost adoptate”, MAI a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență: „A fost o invitație la pensie”. „De pe 2 ianuarie

AUR anunță un protest pentru reluarea alegerilor pe 12 ianuarie, în București. Simion: ”Va fi cel mai mare miting”

HotNews acum o ora
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat, joi, că organizează pe 12 ianuarie, în București, un protest pentru a cere reluarea alegerilor „cât mai urgent”. Liderul AUR spune că va fi „cel mai mare miting”. „Prin unirea vocilor românilor vre

Cluj: Bărbat, reţinut după ce a fost prins de două ori, în decurs de două zile, când conducea un autoturism, deşi avea permisul suspendat

News.ro acum 29 minute
Un bărbat de 62 de ani din judeţul Suceava a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins de două ori, în ultimele două zile, în timp ce conducea un autoturism prin Cluj-Napoca, deşi avea permisul suspendat din luna noiembrie. Potrivit Inspectorat

UPDATE - FBI confirmă: Atacatorul din New Orleans a acţionat singur şi nu există „nicio legătură concretă” cu explozia din Las Vegas / Filmul evenimentului / Ce a povestit un vecin

News.ro acum o ora
Oficialii FBI au făcut joi declaraţii de presă în care au furnizat cele mai recente detalii cu privire la ancheta în cazul atacului terorist din New Orleans, confirmând ceea ce presa americană dăduse anterior pe surse: suspectul a fost un lup singur

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

HotNews acum 25 minute
Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației locale Turnul Sfatului, ca

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/11°
vin.

5°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°