Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: O plută tradiţională a coborât 40 de kilometri pe Bistriţa (UPDATE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 5 iunie 2011 ·

Pluta a fost realizată de profesorul Constantin Cojocaru, pentru ca generaţia tânără să nu uite o îndeletnicire la care s-a renunţat de aproape jumătate de secol.

Locuitorii Văii Muntelui au revăzut, după zeci de ani, o plută coborând pe apa Bistriţei, vineri şi sâmbătă. Ea a fost realizată din iniţiativa profesorului Constantin Cojocaru, autor al cărţii „Plutăritul pe Bistriţa. Incursiune în istorie“.

Citeşte şi:

Neamţ: Hârzobul, cartea de vizită a Neamţului

Asamblată din trunchiuri de răşinoase, pluta a fost prevăzută cu două cârme în faţă şi una în spate, care au fost acţionate de foşti plutaşi din Borca. Acţiunea a fost denumită „Ultima plută cu plutaşi adevăraţi pe Bistriţa“, iar pe tradiţionalul mijloc de transport au urcat şi câţiva invitaţi ai profesorului, unii veniţi chiar din Franţa.

Punctul de pornire a fost în zona Ocolului Silvic Crucea, iar vineri noaptea, după ce a parcurs circa 20 de kilometri, pluta a fost trasă la mal în Lunca. A doua zi şi-a continuat traseul până la primul baraj hidroenergetic, la Poiana Teiului, străbătând în total circa 40 de kilometri. În toate localităţile prin care a trecut, pluta a adunat mulţimi de localnici curioşi la malul Bistriţei şi mai ales pe poduri.

După cum mărturiseşte, Constantin Cojocaru s-a născut în localitatea Lunca din judeţul Suceava, dar a făcut liceul la Borca, în judeţul Neamţ şi, de câte ori a avut ocazia, a venit la şcoală cu plutele care circulau pe Bistriţa frecvent la vremea respectivă. „Am vrut să aduc un omagiu celor care au practicat plutăritul pe Valea Bistriţei, îndeletnicire aflată în centrul unei adevărate civilizaţii. De asemenea, am dorit ca persoanele mai tinere să vadă cum arată o plută adevărată, pentru ca uitarea să nu se aştearnă definitiv peste o parte a trecutului nostru“, a precizat Constantin Cojocaru.

Plutăritul a fost practicat sute de an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 40 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°