DISCREŢIE. Dan Bittman şi Liliana Ştefan ies destul de rar împreună la evenimente mondene ÎN PARC. Dănuţ, minunea familiei Bittman, la joacă RECREAŢIE. În curtea Liceului German, la o partidă de tenis de masă, sub privirile fetelorCe fel de copil ai fost?

Cred că eram o catastrofă. Fiind singur la părinţi, maică-mea pierzând până la mine nişte sarcini, am fost minunea în familie. Îţi dai seama cât răsfăţ a băgat în mine! Dacă nu eram singur la părinţi, poate nu făceam meseria pe care o fac acum. Pentru că tot dintr-un răsfăţ a început şi povestea cu muzica. La noi în familie se făcea muzică. Unchiul, violonist, a fost fondator al Orchestrei medicilor. Tata a cântat şi el la vioară. Şi m-au dat la vioară. Dădeam spectacole, de Crăciun se strângea familia să vadă ce scârţâie copilul. A fost penibil. După vreo doi ani, când am venit din vacanţă şi nu mai ştiam note, portativ sau solfegii, am aruncat-o cât colo. A fost o tragedie în familie. Aşadar, se pare că talent că am moştenit din familie. Mai târziu, în clasa a XII-a, când am început să mă pregătesc cu nişte colegi pentru Arhitectură, m-a chemat unul dintre ei la sala de repetiţii să-mi arate ce trupă are. Trupa se numea Blitz. Solist vocal era Adrian Daminescu. Am avut norocul că s-au certat. Le-am zis: "Măi băieţi, eu vă ştiu repertoriul, faceţi repetiţii cu mine, iar când se întoarce Daminescu, îl luaţi pe el". Daminescu s-a întors, dar ei m-au vrut pe mine. După aia, m-au furat ăia de la Domino, apoi cei de la Incognito, pe urmă m-am dus la Cenaclul Flacăra, apoi la Iris. De la ei m-au furat Holografii şi la ei am rămas.

Ce au zis ai tăi când ţi-ai lăsat plete şi te-ai apucat de rock?

Cred că nu le-a fost foarte uşor, dar au acceptat până la urmă, pentru că m-am ţinut şi de facultate, de Hidrotehnică, la care am dat după ce am picat de două ori la Arhitectură. Erau disperaţi să înveţe copil