În majoritatea domeniilor din sectorul privat, angajatorii au fost nevoiţi să cheltuiască mai mult cu forţa de muncă şi să păstreze mai puţin pentru avansul salariilor. Sectorul energetic este campionul decalajului dintre salarii, care au scăzut, şi costurile cu manopera, care au crescut, reiese din statisticile oficiale.

Cheltuielile indirecte cu forţa de muncă, respectiv cele suportate de angajator pentru plata diverselor contribuţii la fondurile statului (pensii, şomaj, sănătate etc.) au crescut în industriile din sectorul privat cu 0,1% până la 6,3% în primul trimestru din 2011 faţă de aceeaşi perioadă din 2010, arată datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică. În aceleaşi sectoare însă, salariile nete încasate de angajaţi au stagnat sau uneori au scăzut (cum s-a întâmplat în industria extractivă şi în energie) în perioada martie 2010 - martie 2011.

În puţinele cazuri în care salariile au crescut, avansul acestora nu a egalat, cum era şi firesc, avansul costurilor suportate de angajatori. Altfel spus, pe de-o parte angajatorii au cheltuit mai mult cu manopera, dar de cealaltă parte nu salariaţii au fost cei care s-au bucurat de aceste avansuri, ci statul, prin fondurile sale publice în care au fost vărsaţi banii compamniilor private. În sectorul public, mai ales în administraţie, învăţământ şi sănătate, lucrurile s-au petrecut exact pe dos faţă de sectorul privat.

Statul îşi fură singur căciula

La stat, salariile au scăzut mai mult decât cheltuielile cu forţa de muncă, ceea ce înseamnă că economia realizată prin tăierile salariale operate anul trecut a fost mai mică decât sumele pe care le-au piertut bugetarii din leafă. De exemplu, în administraţia publică salariul net a scăzut cu 22%, dar costurile cu forţa de muncă s-au redus cu doar 17%; în învăţământ, salariul mediu net încasat de dascăli a scăzut cu 25,7%, dar