Croaţia este într-o fază de început a negocierilor cu România, Bulgaria şi Turcia privind achiziţionarea comună a unor avioane de vânătoare F-16, scrie ziarul Vecernji List din Zagreb.
Ministrul croat al apărării, Davor Bozinovic, afirmă că decizia nu a fost luată încă, dar dacă proiectul se realizează, ar putea aduce beneficii Croaţiei.
Analistul Vlatko Cvrtila susţine că iniţiativa este bună, dar avertizează că ţările nu sunt la acelaşi nivel de dezvoltare şi nu au aceeaşi doctrină de folosire a forţelor aeriene ca şi Croaţia. Din această cauză, în opinia sa, vor fi necesare anumite aranjamente preliminare.
Zagrebul intenţionează să-şi înnoiască aviaţia militară care în prezent include câteva avioane ruseşti MiG-21 care vor trebui scoase din uz până în anului 2013.
Negocierea pentru achiziţionarea de către România a avioanelor de luptă multirol F-16 Lockheed Martin este foarte complicată, pentru că presupune asumarea unui anumit aranjament financiar, iar la ora actuală niciunul dintre guvernele de la Bucureşti şi Washington nu este dispus să se ocupe de un astfel de aranjament, a declarat joi ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, într-o conferinţă de presă.
‘Este o negociere foarte complicată, pentru că la un moment dat va fi nevoie de anumite aranjamente de ordin financiar. Sincer, cred că niciunul din cele două guverne nu este foarte dispus la ora actuală să intre, să se ocupe de un asemenea aranjament financiar. Dar există mai multe variante pe care le explorăm, iar aceasta este una dintre ele’, a spus ambasadorul Gitenstein, adăugând că el personal ţine foarte mult la acest subiect şi va continua să acţioneze pentru soluţionarea lui. Diplomatul american s-a referit şi la posibilitatea luată în calcul şi de guvernul de la Sofia ca achiziţionarea avioanelor de luptă americane să se facă în comun pe anumite componente de către