Producătorii români de castraveţi vor primi ajutor financiar de la Comisia Europeană în valoare de 247.200 euro. Aceasta în condiţiile în care paguba estimată este de nouă milioane euro.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a explicat că ajutorul acordat de CE se calculează în funcţie de producţia din anul anterior. Astfel, suma va reprezenta 4,6% din valoarea producţiei din 2010, ceea ce în cazul României înseamnă 247.200 euro, la un curs de schimb de 4,1 lei/euro, a explicat Tabără.
„Vom încerca să obţinem o suplimentare a acestei sume. Vom discuta despre acest lucru la întâlnirea Consiliului de miniştrii a agriculturii de marţi de la Luxembourg”, a spus Tabără.
El a precizat că va discuta şi în cadrul Guvenrului acordarea unor ajutoare pentru producătorii de castraveţi, dar sumele vor trebui notificate şi aprobate de CE pentru că sunt incluse în categoria ajutoarelor de stat.
Potrivit estimărilor, pierderea estimată este de 16.00 tone, adică nouă milioane euro.
În urmă cu două săptămâni s-a declanşat în Germania epidemiei cu bacteria enterohemoragică E.coli (ECEH) şi de atunci 22 de persoane au decedat în urma infecţiei, 21 de persoane au murit în Germania şi una în Suedia, alte 2.100 de persoane din 12 ţări fiind afectate de acestă boală. Toţi cei infectaţi locuiesc în Germania sau au călătorit în această ţară.