Meciul România – Bosnia ne-a accidentat rău în raţionalul cu care aproape că făcusem pace. Victoria ne era absolut necesară şi uite că s-a întâmplat să o şi obţinem. Dar din împlinirea visării ne-am trezit într-o realitate pe care nu prea mai avem ştiinţa să o gestionăm. Excursioniştii entuziasmului infantil exersează iresponsabil superlative ale unor înălţimi extrem de periculoase. Nimeni nu mai ia în calcul prestaţia absolut jenantă a bosniacilor. Sclavii palavrei fac doar rezumatul tabelei de marcaj şi ajung la concluzia că am fost magnifici. Gradaţii ruginiţi ai fotbalului şi-au luat din nou nasul la purtare şi ne asigură că avem valoare de va­loare. Că toate ruşinile pe care le-am păţit până acum nu au fost decât simple întâmplări, în timp ce întâmplarea de vineri seară devine adevărăciunea durabilă. Minciuna asigură confortul momentului, dar, în acelaşi timp, acontează dezamăgiri şi mai profunde decât cele cu care ne-am confruntat până acum. Componenţa delegaţiei care a făcut deplasarea în America de Sud, pentru amicalele cu Brazilia şi Paraguay, devoalează adevăruri despre care cădelniţarii marelui succes nu aduc vorba. Naţionala şi-a luat zborul fără antrenor. Răzvan Lucescu a demisionat, preferând să conserve victoria ca pe un rezonabil rămas bun. Eşecul său ar fi fost, probabil, mai convin­gător dacă ar fi rămas până la finalul campaniei. Aceeaşi impresie o lasă şi tricolorii care au spus pas deplasării din America de Sud. Vacanţa le poate fi mai plăcută fără examinarea la care ar fi fost supuşi de brazilieni şi paraguayeni. Altfel nu-mi pot explica cum ar putea nişte meseriaşi ai fotbalului să rateze regalul unor astfel de confruntări. Momentele urâte ale fotbalului se leagă şi cu frământările ivite din nominalizarea succesorului lui Răzvan Lucescu. Trăiesc cu impresia că decizia, indiferent care va fi aceasta, va crea tabere şi în federaţie.

D