În 1941, Ala Rotaru avea 20 de ani, absolvise liceul din Soroca şi se gândea pe ce drum să o ia mai departe. Noaptea de 12 spre 13 iunie i-a rupt însă viaţa în două. În loc să devină studentă la Academia de Arte, a ajuns elevă în clasa a şaptea la o şcoală din regiunea Tomsk din Rusia.
„Toate rudele mele trăiau în România. Iar noi se părea că o ducem bine acasă, la Soroca. Tata era avocat, om cu autoritate pe atunci", povesteşte Ala Rotaru, forţându-se să-şi amintească orice detaliu din acele zile de grea cumpănă pentru familia ei.
„În seara zilei de 12 iunie, tata a venit acasă pe la miezul nopţii. I-a spus îngrijorat mamei că în Soroca au intrat câteva sute de căruţe. La patru dimineaţa, am fost treziţi de o bătaie puternică în uşă. Curtea era plină de oameni străini. Ne-am luat câţiva saci cu lucrurile pregătite în ajun şi ne-am pornit la drum", povesteşte emoţionată bătrâna, care zilele acestea face 90 de ani.
„Cândva, tata a fost director de şcoală la Floreşti. Avea mulţi prieteni acolo. Câţiva au aflat că am fost ridicaţi şi ne-au adus la gară mâncare. Erau mii de oameni care, ca şi noi, au fost urcaţi în trenuri pentru vite", îşi aminteşte Ala Rotaru.
Moldovenii au fost îmbrânciţi în vagoane şi trenul a pornit din loc, lăsând în urmă mii de vise spulberate. „Dormeam pe jos şi eram aşa de înghesuiţi că nu ne ajungea aer să respirăm. Iar cel mai grav pentru mine era că trebuia să ne facem nevoile într-o gaură dintr-un colţ de vagon în văzul tuturor. Peste o lună, când am ajuns la destinaţie, la Tomsk, eram bolnavă şi plină de păduchi", continuă povestea bătrâna.
BĂRBAŢII AU FOST TRIMIŞI ÎN MINELE DE CĂRBUNI
La Tomsk, bărbaţii au fost separaţi de femei şi duşi în lagăre de concentrare. Au rămas doar femeile şi copiii, iar bărbaţii au fost trimişi în minele de cărbuni. Puţini au supravieţuit. „Ne-au dus să trăim la o şcoală. @N_
