Experienţa prezidenţială a României de la Ceauşescu încoace este mai degrabă una proastă.
La prima vedere, propunerile privind modificarea Constituţiei sosite dinspre preşedinţie sunt, în cea mai mare parte acceptabile, unele chiar pozitive, fiind menite să impulsioneze funcţionarea mecanismelor democratice. Din păcate, ele sunt efectul lucrului unui lot mic de specialişti, din „comisia" prezidenţială, aşa că unele „traume", legate de experienţa de la Cotroceni a actualului titular lasă urme apăsate asupra setului de propuneri. Cum ar fi, de pildă, introducerea „filtrului" Curţii Constituţionale în procesul de suspendare a preşedintelui. Sigur, e puţin probabil ca actualul preşedinte să mai fie supus unei asemenea proceduri, dar acest paragraf ne dovedeşte o dată mai mult ceva, că dl Băsescu nu uită! Însă, din punctul meu de vedere, proiectul de modificare păcătuieşte mai degrabă prin ceea ce lipseşte decât prin ceea ce apare ca noutate. Mă refer, în primul rând, la forma de guvernământ. Se păstrează actualul tip de republică, ba chiar un caracter mai apăsat prezidenţial decât până acum, preşedintele căpătând atribuţii pe care nu le avea până acum, sau le avea „catifelate". Eu cred că o republică parlamentară ar fi mult mai potrivită României de azi. Nu doar din motivul că una prezidenţială personalizează excesiv puterea, ci pentru că toate republicile noastre de până acum, mai prezidenţiale sau mai semi, niciodată însă parlamentare, s-au dovedit fie abuzive, fie ineficiente.
Lăsându-l deoparte pe Chivu Stoica, care a fost preşedintele Consiliului de Stat, de la Ceauşescu încoace am avut o experienţă proastă cu preşedinţii. Ceauşescu a fost abuziv până dincolo de limitele legalităţii comuniste, impunând un regim de dictatură personală. Dl Iliescu, cu o Constituţie croită pe măsura dumisale, a fost abuziv în condiţiile democraturii de tranziţie, dar ceva ma
