Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a publicat, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul de licitaţie pentru construcţia segmentului de ocolitoare dintre Calea Feldioarei şi DN 1, în zona Ghimbav.
CNADR a lansat, de asemenea, şi licitaţia pentru centura de legătură între tronsonul I al ocolitoarei Braşovului, şi tronsonul II, respectiv între sensul giratoriu de pe Zizinului (ieşirea spre Tărlungeni) şi rondul de pe strada Hărmanului, unde se face conexiunea cu tronsonul de ocolitoare DN 11 - DN 13.
Ambele tronsoane de centură vor avea patru benzi, iar, în total, se vor construi 13,63 km de drum. Astfel, contractul pentru Lotul 1: Tronson I de ocolitoare DN 1 - DN 11, cu o lungime de 7,292 km, are o valoare estimată de 147,750,986.64 lei, fără TVA. Cel pentru Lotul 2: respectiv Tronsonul III al Ocolitoarei, DN 13 - DN 1 (6,34 km), se ridică la 108,590,255.42 lei fără TVA.
Execuţia lucrărilor pentru fiecare lot va dura 12 luni, la care se adaugă 24 luni perioada de garanţie. Finanţarea va fi asigurată prin FEDR şi de la bugetul de stat. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a publicat, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul de licitaţie pentru construcţia segmentului de ocolitoare dintre Calea Feldioarei şi DN 1, în zona Ghimbav.
CNADR a lansat, de asemenea, şi licitaţia pentru centura de legătură între tronsonul I al ocolitoarei Braşovului, şi tronsonul II, respectiv între sensul giratoriu de pe Zizinului (ieşirea spre Tărlungeni) şi rondul de pe strada Hărmanului, unde se face conexiunea cu tronsonul de ocolitoare DN 11 - DN 13.
Ambele tronsoane de centură vor avea patru benzi, iar, în total, se vor construi 13,63 km de drum. Astfel, contractul pentru Lotul 1: Tronson I de ocolitoare DN 1 - DN 11, cu o lungime de 7,292 km, are o valoare estimată de 147,750,986.64 l