Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitingul eşuat al poliţiştilor

Publicat in rfi, luni 6 iunie 2011 ·

Poliţiştii au început protestele în Capitală. Oameni ai legii au ieşit luni în stradă nemultumiţi de ultimele decizii luate de Ministerul de Interne. Poliţiştii sunt supăraţi că le scad veniturile, pentru că ministrul a decis să le taie norma de hrană. Oamenii au ieşit în stradă chiar dacă ministrul Traian Igaş le-a dat asigurări că măsura este temporară, numai pe luna în curs, din iulie lucrurile urmând să revina la normal. Astăzi protestele se mută în Piaţa Revoluţiei unde sunt aşteptaţi poliţişti din toată ţara.

Un reportaj de Liliana Simionescu

Când am ajuns în faţa Ministerului de Interne era linişte. M-am îndreptat către trei bărbaţi care stăteau cu privirea în pământ şi cu mâinile la spate. Erau atât de supăraţi şi dezamăgiţi încât m-au rugat să închid reportofonul. Primul miting al poliţiştilor anunţat după decizia de micşorarea normei de hrană aş putea spune că fost un fel de strângere, unde nici mai mult nici mai puţin de 30 de oameni au fost prezenţi.

Câte trei, câte doi, poliţiştii, stăteau la umbră pe marginea spaţiului închis de garduri de protecţie, loc unde ar fi trebuit să se desfăşoare protestul. Erau câteva steaguri, nişte boxe şi doar câţiva pensionari care se adunaseră în faţa ministerului de interne. Unul dintre ei îmi spune cu lacrimi în ochi că est inacceptabil ce se întâmplă cu poliţiştii.

"Sunt aici pentru că sunt român. Nu îmi e frică orice s-ar întâmpla. Îşi bat joc de copii mei de nepoţii mei" spune bătrânul în lacrimi.

Poliţiştii se simt nedreptăţiţi având în vedere că tăierea normei de hrană vine după reducerea salariului cu 25 la sută anul trecut. Îmi spune delegatul sindical de la Turnu Măgurele, George Stoian.

"Am mai fost o dată minţiţi cu tăierea celor 25 de procente, ni s-a spus că măsura e până la 31 decembrie. A trecut un an de zile şi nu ne-am recuperate cei 25 la sută lu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 53 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°