Botănoiu: Suntem mulţumiţi cu această taxă, dar trebuie să suporte anumite corecţii, iar Ministerul Finanţelor să facă o listă cu restul companiilor, care dă posibilitatea de a fi controlaţi toţi cei de pe filieră
Se vrea o măsură colaterală de susţinere a fermierilor, cum ar fi acordarea de credite cu dobândă subvenţionată
Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice ar putea reduce la jumătate piaţa nefiscalizată din domeniu, estimată la 1,4 miliarde euro, dacă va fi însoţită de măsuri precum recuperarea rapidă a TVA, a declarat, vineri, directorul executiv al Federaţiei Producătorilor Agricoli, Daniel Botănoiu, citat de Mediafax. "Suntem mulţumiţi cu această taxă, dar trebuie să suporte anumite corecţii. Vreau să îmi recuperez TVA în 45 de zile, pentru că în prezent companiile aşteaptă până la doi ani controalele ANAF şi rambursarea se face întârziat. Vrem o listă întocmită de Ministerul Finanţelor cu restul companiilor, care dă posibilitatea de a fi controlaţi toţi cei de pe filieră şi vrem o măsură colaterală de susţinere a fermierilor, cum ar fi acordarea de credite cu dobândă subvenţionată", a afirmat reprezentantul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
Segmentul nefiscalizat din sectorul cerealelor şi al plantelor tehnice acoperă 20% din piaţă
Acesta a spus că borderoul de achiziţii utilizat în prezent încurajează piaţa nefiscalizată şi trebuie înlocuit cu certificatul de producător. Potrivit lui Botănoiu, segmentul nefiscalizat din sectorul cerealelor şi al plantelor tehnice acoperă 20% din piaţă, respectiv 1,4 miliarde euro, şi ar putea fi redus la jumătate prin îmbunătăţirea prevederilor privind taxarea inversă. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole, Victor Beznea, a declarat că taxarea inversă la cereale şi plante tehnice este o măsură benefic