Ai venit lângă mine, ţi-ai strâns aripile şi-ai respirat frumos, cum respiraţi voi.
Şi am simţit. Ţi-am frânt cu blândeţe trupul, să mă-nfiori sub zbaterea aripii tale, că e aşa bun de respirat aerul de tine. E fierbinte ca flacăra uneori şi-apoi e îngheţat ca spaima de oţel. Ori îmi plesneşte inima acum, ori îşi va rupe moartea de-a pururi coasa-n ea, ca-n ale slavei porţi, unde chelarul Petru stă strajă marii taine de apoi. E atât de bun şi ştiu că niciodată nu am mai respirat aşa de mult, niciodată nu mi-a ieşit atât de bine, deşi îmi spui că mai şi doare uneori. Să inspir adânc şi să expir uşor, ca şi cum nu l-aş mai lăsa să iasă din mine… Fă-mi tu instructajul de respirat spiritul de tine. Că vreau să fiu discipol bun, să ştiu tot cum se face, să nu irosesc şi să nu stric rost îngeresc.
Haide, fă-ţi jocul, râzi şi dă-ţi capul pe spate, încântă-te de cer. Şi apoi uită-te la mine, aruncă-mă-n albastru dintr-acela, să mă fac şi eu liber să râd cât am vrut mereu, să fiu şi eu uşor cum doar voi ştiţi a fi. Să ai rabdarea aia de surâs blând, cât timp eu şchiopătez în ucenicia zborului. Ţine-mă aproape de umărul tău, fă tu, sub fruntea albă, calcule de zbor îngeresc. Nici nu m-oi teme şi niciun fel de întrebări nu îţi voi pune. Mă voi bucura doar de plutire, voi zâmbi mândru la fiecare măiestrie de aripă nou-învăţată, vom râde împreună la fiecare poticnire şi la fiecare gol de aer.
Şi dacă lucrările dregătoriei îngereşti te vor purta apoi prin alte părţi, tu nu încerca să îmi explici. Pune-ţi doar pecetea buzelor pe gura mea, să ţin mereu minte aroma respiraţiei tale, dându-mi totodată brevetul de zbor pe cont propriu. Eu ştiu că tu dai mult şi iei mereu puţin, dar ai să simţi cum îţi mulţumesc în tăcere.
Voi avea amintirea aerului de tine la fiecare inspiraţie şi am să-i dau drumul încet, aşa cum m-ai învăţat. Fiecare pală de vânt îmi va aduce
